Șoferii, cei mai căutați angajați din România

Șoferii, cei mai căutați angajați din România

Şoferii sunt cei mai căutaţi în rândul angajatorilor din România, în timp ce bonele şi menajerele se angajează cel mai rapid. De asemenea, creşterea salariului este cea mai importantă motivaţie pentru schimbarea locului de muncă, arată un sondaj realizat de OLX, cel mai mare site de anunţuri din România.


OLX a lansat Indexul locurilor de muncă, o analiză care va oferi un diagnostic, în timp real, al dinamicii pieţei muncii din România.

În perioada iunie - iulie, OLX a realizat un sondaj pentru a măsura dinamica pieţei muncii din perspectiva utilizatorilor care urmăresc anunţurile de locuri de muncă vacante publicate pe platformă. În urma centralizării rezultatelor chestionarului, aproximativ 2.300 de respondenţi au spus care sunt motivele pentru care îşi schimbă locul de muncă, ce beneficii îşi doresc să primească de la un angajator şi care este frecvenţa cu care aplică la un loc de muncă vacant. Cercetarea este realizată pe baza informaţiilor extrase din baza de date a OLX din secţiunea ”Locuri de muncă”, în care angajatorii din România publică peste 400.000 de anunţuri de locuri de muncă vacante pe an.

"Şoferi – servicii auto- curierat” este categoria cu cele mai multe locuri de muncă disponibile la secţiunea OLX Locuri de muncă. Nevoia mare de personal în acest domeniu a fost constantă în ultimul an şi jumătate, având în vedere că în aproape toate lunile această categorie a adunat cele mai multe anunţuri de angajare de pe OLX, cu excepţia lunii ianuarie 2017, când cele mai multe joburi vacante erau la categoria ”muncă în străinătate”.

Oferta generoasă de locuri de muncă din categoria ”şoferi – servicii auto – curierat” se reflectă şi în numărul mare de aplicanţi pentru această secţiune, acesta fiind domeniul cu cei mai mulţi candidaţi atât în prima jumătate a anului 2017, cât şi în primul semestru din 2018, arată datele centralizate de OLX, arată sondajul.

Totodată, categoria este pe primul loc şi din punct de vedere al numărului de interacţiuni totale dintre angajatori şi candidaţi, generând aproape 300.000 de contactări pe lună.

“Ne-am propus să urmărim îndeaproape dinamica pieţei muncii, pentru a putea veni atât în ajutorul angajatorilor, cu informaţii relevante în timp real, cât şi în ajutorul candidaţilor, cărora le cercetăm constant nevoile şi dorinţele pe care aceştia le au de la angajatori. Scopul este acela de a contribui la crearea unui echilibru pe piaţa muncii, în care dorinţele celor două părţi se intersectează. Acest lucru se întâmplă în acest moment cu categoria şoferi – servicii auto- curierat, unde atât cererea, cât şi oferta sunt la cote înalte. Totuşi, cea mai mare problemă a angajaţilor blue collar rămâne salariul prea mic, nevoie care declansează şi o fluctuaţie mai mare pe piaţa muncii”, a declarat Paul Neagoe, business manager OLX România.

În prima jumătate din acest an, pe locul doi în topul celor mai populare categorii de locuri de muncă scoase la concurs de către angajatori pe OLX s-a aflat ”ingineri-meseriaşi-constructori”. “Munca în străinătate” şi „personal hotelier – restaurant” sunt alte două categorii cu un număr semnificativ de anunţuri, urmate de secţiunile „bone-menajere” şi „casieri- lucrători comerciali”.

”Gulerele albastre îşi doresc în continuare să plece din ţară, categoria “muncă în străinătate” fiind pe locul 2 în topul domeniilor cu cei mai mulţi candidaţi, după soferi, exceptând lunile de început de vară, în care personalul pentru hotelier – restaurant îşi caută intens locuri de muncă sezoniere”, spun reprezentanţii OLX.

Durata medie în care se ocupă o ofertă de muncă în secţiunea OLX Locuri de muncă variază între 12 zile şi se apropie de două luni, în funcţie de tipul de job şi de domeniul de activitate. Cel mai rapid, angajatorii îşi găsesc candidaţi pentru bone-menajere (unde timpul mediu de ocupare al unui loc de muncă vacant este de 12 zile), casieri – lucrători comerciali (15 zile), evenimente şi divertisment (16 zile) şi personal administrativ – secretariat (17 zile).

În ceea ce priveşte categoria ”şoferi – servicii auto- curierat”, domeniul cu cele mai multe anunţuri de angajare scose la concurs prin OLX, datele arată că durata medie a închiderii unui anunţ este de 21 de zile.

Pe de altă parte, cel mai greu de găsit sunt candidaţii pentru joburile disponibile la secţiunea ”IT – Telecomunicaţii”, unde timpul mediu de închidere al unui anunţ ajunge la 52 de zile.

”Deficitul mare de personal din acest sector, dar şi pachetele salariale generoase oferite de angajatori fac dificilă recrutarea de candidaţi, ceea ce se reflectă şi într-o prelungire a procesului de recrutare”, adaugă realizatorii sondajului.

De asemenea, aproape patru din zece (38%) din totalul celor 2.279 de utilizatori care au răspuns la întrebarea ”De ce vrei să îţi schimbi locul de muncă?” au spus că principala motivaţie pentru a-şi schimba angajatorul este obţinerea unui salariu mai mare.

Aproape jumătate (49%) dintre respondenţii sondajului OLX au indicat programul de lucru flexibil drept cel mai important beneficiu pe care şi l-ar dori de la compania pentru care lucrează. În topul celor mai dorite beneficii se mai află bonurile de masă (circa 40% dintre respondenţi), munca peste program plătită mai bine (34%), transportul asigurat la locul de muncă (34%), precum şi mai multe zile libere plătite (19%).

OLX Locuri de muncă reuneşte peste 25.000 de companii care angajează lunar prin OLX cu peste 120.000 de candidaţi unici care, împreună, generează peste 1.2 milioane de interacţiuni în fiecare lună.

Secţiunea, relansată la început de 2017 cu pachete special gândite pentru angajatori, a avut în 2017 peste 400.000 de anunţuri noi de locuri de muncă. În primele şase luni din 2018, angajatorii au publicat peste 200.000 de anunţuri de locuri de muncă în secţiunea OLX Locuri de muncă, iar previziunile anunţă o creştere de 20% a ofertelor până la finalul anului.

”Uitându-ne la evoluţia din ultimul an, vedem o creştere constantă a cererii de angajaţi din toate domeniile, iar cele menţionate mai sus rămân în top din punctul de vedere al volumelor pe piaţa din România. Totodată, candidaţii blue collar de pe platformă găsesc din ce în ce mai multe locuri de muncă atractive pentru ei, numărul de aplicaţii per candidat crescând cu 15% faţă de 2017. De asemenea, am resimţit o creştere impresionantă din punct de vedere a tendinţei candidaţilor de a folosi canalele mobile vs. desktop. Contactările direct de pe mobil au crescut cu peste 50% faţă de desktop în ultimul an, trend facilitat atât de evolutia internetului mobil in ţară în general, cât şi, în cazul nostru specific, de usurinţa prin care candidaţii pot ajunge la locurile de muncă relevante şi de a aplica direct de pe telefon", a adăugat Paul Neagoe.

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieţei locale de anunţuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunţuri active şi o medie lunară de peste 9 milioane de vizitatori, potrivit SATI.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.