Șofer turc de camion prins cu 17 pistoale în cabină Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un șofer de TIR turc a fost reținut de poliție după ce a fost prins cu 17 arme letale în cabina camionului. Este vorba despre pistoale calibrul 9, fără serie. Armamentul a fost confiscat.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat Vidin au găsit, într-un camion condus de un cetăţean turc, 17 pistoale fară serie și fără muniția aferentă.
Armele au fost confiscate.
Polițiștii de Frontieră împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj este documentată activitatea infracțională, bărbatul fiind cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
Conform IGPF, un cetățean turc a fost prins în flagrant delict de către polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu - Sectorul Poliției de Frontieră Calafat la intrarea în țară, în timp ce ar fi transportat într-un camion, ascunse în interiorul și în paravantul cabinei, 17 pistoale, calibrul 9 mm, fară serie și fără muniția aferentă, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documentele de proveniență.
Cele 17 arme au fost ridicate pentru cercetări, fiind dispusă o constatare criminalistică. Astfel, conform raportului de constatare, arma pusă la dispoziţie este o armă de foc scurtă, tip pistol, ce corespunde categoriei armelor de foc letale.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, persoana în cauză a fost reţinută de către poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?