Slovacia interzice circulația pe timp de noapte. Ce se întâmplă cu șoferii de camion

Slovacia interzice circulația pe timp de noapte. Ce se întâmplă cu șoferii de camion

Slovacia va impune de miercuri interdicţie de circulaţie pe timp de noapte, a anunţat Ministerul Sănătăţii, în contextul în care această ţară se luptă cu cea mai ridicată rată de mortalitate de COVID-19 din lume, transmite AFP.

Potrivit unui decret guvernamental, slovacii nu vor mai fi autorizaţi să iasă din case între orele 20.00-05.00 decât din motive medicale sau pentru a merge la muncă.

În timpul zilei, oamenilor li se cere să rămână în locuinţe, excepţie făcând în principal vizitele la medic, deplasările la locul de muncă, plimbările în natură sau cu animale de companie. Interdicţia de circulaţie pe timp de noapte va fi în vigoare până la 19 martie, dar va putea fi prelungită. Slovacia, ţară cu 5,4 milioane de locuitori, a înregistrat o medie de 24 de decese la 100.000 de locuitori pe ultimele 14 zile, potrivit unui bilanţ alcătuit de AFP. Rata ridicată 'se datorează unor factori numeroşi, Slovacia a comis mai multe erori', a comentat pentru AFP preşedintele Asociaţiei sindicale a medicilor, Peter Visolajsky.

'Lockdown-ul a fost introdus prea târziu şi nu a fost supravegheat suficient. În plus, această rată de mortalitate este cauzată de starea generală precară a asistenţei de sănătate în Slovacia', a mai spus Visolajsky.

Ce spune MAE

Măsurile privind autoizolarea NU se aplică echipajelor de transport de marfă, paramedicilor, lucrătorilor din infrastructura critică, serviciilor funerare, persoanelor care au nevoie de tratament sau diagnostic etc., cu utilizarea echipamentelor specifice de protecție și păstrarea condiţiilor de igienă.

Lucrătorii transfrontalieri, de pe o rază de 30 km până la punctul de trecere a frontierei, au nevoie, începând cu 15 februarie 2021, de un certificat cu rezultat negativ al unui test molecular tip RT-PCR sau antigen cu o valabilitate de maximum 7 zile, precum și de confirmarea faptului că se încadrează în această categorie.

Nu este afectat tranzitul cetăţenilor statelor membre UE pe teritoriul Slovaciei în scopul repatrierii sau al deplasării în statul UE de destinaţie, cu condiţia ca deplasarea pe teritoriul Slovaciei să aibă loc fără oprire, în decurs de maxim 8 ore de la intrarea pe teritoriul Slovaciei, inclusiv pentru realimentarea cu combustibil.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.