Șeful Poliției de Frontieră demisionează după ce pasageri dar și șoferi de camion au așteptat ore în șir la graniță Recomandat

Șeful Poliției de Frontieră demisionează după ce pasageri dar și șoferi de camion au așteptat ore în șir la graniță

Șeful Poliției Române de Frontieră, chestorul general de poliție Ioan Buda, a demisionat din funcție, "din motive personale". Demisia are loc pe fondul haosului de la Vama Nădlac, unde mii de oameni au stat ore în șir la cozi, iar în weekend au declanșat o adevărată revoltă la punctul de trecere a frontierei - au scandat, au huiduit și chiar s-au îmbrâncit cu jandarmii.

Poliția de Frontieră a anunțat joi, printr-un comunicat de presă, că în cursul acestei zile Ioan Buda a demisionat din funcția de inspector general al Poliției de Frontieră Române, "din motive personale".

"La final de mandat, chestorul general de poliție Ioan Buda transmite polițiștilor de frontieră întreaga sa apreciere pentru efortul depus și pentru profesionalismul de care au dat dovadă constant. De asemenea, chestorul general de poliție Ioan Buda mulțumește pentru implicare și pentru sprijin tuturor colaboratorilor instituționali, celor din rândul societății civile, dar și organizațiilor profesionale și sindicale ale polițiștilor. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, raportul a fost înaintat, pentru aprobare, ministrului afacerilor interne", a transmis Poliția de Frontieră.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.