Se introduce e-Transport, monitorizarea camioanelor ce transportă legume, băuturi, îmbrăcăminte Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Sistemul naţional RO e-Transport, pentru monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat, precum legume, fructe, băuturi alcoolice, produse minerale, îmbrăcăminte şi încălţăminte, va deveni obligatoriu de la 1 iulie 2022, conform unui proiect de OUG.
"Nerespectarea prevederilor va atrage amenzi de până la 50.000 lei pentru persoanele fizice şi de până la 100.000 lei pentru persoanele juridice, la care se va adăuga confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate. Scopul implementării sistemului RO e-Transport este de a creşte gradul de colectare a impozitelor şi a taxelor datorate bugetului de stat precum şi de prevenire şi combatere a comerţului ilicit de bunuri. Lista bunurilor cu risc fiscal ridicat urmează să fie stabilită prin ordin al ANAF", se menţionează în articolul scris de Inge Abdulcair, Director PwC România, Andreea Molodau, Manager PwC Romania şi Corina Mortici, Senior Associate, potrivit Agerpres.
Ministerul Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Vamală Română, va monitoriza prin intermediul RO e-Transport produsele cu risc fiscal ridicat transportate pe teritoriul naţional, sistemul fiind interconectat cu RO e-Factura şi Trafic control.
Transportul de bunuri cu risc fiscal ridicat înseamnă orice transport care începe şi se finalizează pe teritoriul naţional, orice tranzacţie transfrontalieră care începe în România (de exemplu: export, livrare intracomunitară) ori se finalizează în România (de exemplu: import, achiziţie intracomunitară) sau este în tranzit pe teritoriul României, deoarece şi în acest caz, o parte din transport are loc pe teritoriul României.
Potrivit sursei citate, orice transport înscris în RO e-Transport va fi identificat printr-un cod unic UIT, generat de sistem. Deţinerea codului UIT este obligatorie pe tot timpul transportului de către operatorul de transport rutier, în format fizic sau electronic, împreună cu documentul care însoţeşte transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat.
Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare din cadrul Ministerului Finanţelor pune la dispoziţia utilizatorilor, în mod gratuit, modulele informatice de gestiune a transporturilor de bunuri necesare în vederea obţinerii codului UIT.
Totodată, potrivit proiectului OUG, în cazul în care sunt transportate atât bunuri cu risc fiscal ridicat, cât şi alte bunuri care nu fac parte din categoria celor cu risc fiscal ridicat, utilizatorii au obligaţia să declare în Sistemul RO e-Transport datele aferente tuturor bunurilor transportate, iar codul UIT sau codurile UIT trebuie să însoţească documentul de transport aferent acestora.
"Sunt exceptate de la prevederile RO e-Transport transporturile de bunuri destinate misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi ale organizaţiilor internaţionale şi forţelor armate ale statelor străine membre NATO sau ca urmare a executării contractelor clasificate potrivit legii sau a executării contractelor de achiziţie publică care necesită impunerea unor măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esenţiale de securitate ale statului.", se menţionează în articol.
Datele referitoare la expeditor şi beneficiar, denumirea, caracteristicile, cantităţile şi contravaloarea bunurilor transportate, locurile de încărcare şi descărcare, detalii cu privire la mijlocul de transport utilizat, precum şi codul UIT generat.
"Este de menţionat, de asemenea, faptul că sistemul RO e-transport va fi interconectat cu alte sisteme de monitorizare: camere de luat vederi, instrumente sau dispozitive pentru determinarea cantităţilor de produse transportate, precum şi orice alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier.", mai susţin autorii articolului.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?