Se caută 500 de șoferi profesioniști de camion în România și Germania
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un număr de 22.191 de locuri de muncă vacante la nivel naţional sunt înregistrate în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit datelor furnizate de agenţii economici.
Conform unui comunicat al instituţiei, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: lucrător comercial (1.386 de poziţii vacante); muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.297 de poziţii vacante); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (912); agent de securitate (820); manipulant mărfuri (588); muncitor necalificat în industria confecţiilor (547); şofer autocamion/maşină de mare tonaj (483); confecţioner cablaje auto (470); ambalator manual (408), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (336).
Din cele 22.191 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 1.841 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (programator; inginer în diferite domenii de activitate; analist servicii client; analist financiar; funcţionar administrativ etc.), 5.856 de locuri de muncă pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; agent servicii client; ipsosar - exclusiv restaurator; controlor calitate; vânzător etc.), iar 5.392 pentru persoanele cu studii profesionale (lăcătuş mecanic; şofer autocamion/maşină de mare tonaj; zidar - rosor - tencuitor; operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice, sudor etc.).
Restul de 9.102 de locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor; agent de securitate; muncitor necalificat în industria confecţiilor; confecţioner cablaje auto; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet etc.).
Oferta locurilor de muncă vacante la nivel naţional este actualizată în timp real pe site-ul ANOFM şi poate fi accesată în secţiunea Locuri de Muncă Vacante.
Pe de altă parte, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 268 de locuri de muncă vacante, se precizează în comunicatul ANOFM.
Dintre acestea, un număr de 116 locuri de muncă sunt în Norvegia, astfel: programator CNC; şef departament de Ştiinţe Fizice Aplicate; operator CNC; dulgher; lucrător în producţia de crabi; maseur terapeut; bucătar; cercetător principal/ superior; bucătar; brutar; şofer şi asistent bucătărie; muncitor forestier; tinichigiu auto, inginer/ inginer principal/ operator în cadrul controlului proceselor nucleare; mecanic motociclete; mecanic auto; ortodont; zidar/faianţar; tinichigiu auto.
În Olanda sunt disponibile 66 de locuri de muncă, pentru: culegător mere; culegător flori; legumicultor; lucrător în ferma de vaci; culegător ciuperci; culegător căpşuni.
În Malta sunt vacante 49 locuri de muncă, pentru: nivelator şapă de beton, însoţitori/ mâncare şi băutură; şofer de maşină de mare tonaj; ingineri de proces; tehnicieni.
Un număr de 16 locuri de muncă sunt disponibile în Germania, pentru: lăcătuş mecanic; mecanic de proces - turnare prin injecţie; electrician; şofer profesionist; şofer de camion; tehnician service.
În Irlanda sunt vacante 10 locuri de muncă, pentru şofer vehicul greu de transport marfă. Şapte locuri de muncă sunt disponibile în Polonia, pentru: operator CNC; lăcătuş; sudor MAG; strungar; şlefuitor.
În Danemarca sunt vacante 3 locuri de muncă, pentru: digital marketing project lead (specialist marketing proiecte digitale); product owner; dezvoltator software full-stack.
În Belgia e vacant un loc de muncă, pentru bucătar şef.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro
Articole înrudite
- Un șofer profesionist a intrat cu camionul în parapet, pe autostrada A1
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane