Reprezentanții Ministerului Transporturilor din Marea Britanie au prezentat viitorul transportului rutier în Regatul Unit după Brexit
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
În data de 10 iulie 2019, Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR a organizat o masã rotundã cu tema viitorul transportului rutier în Marea Britanie în perioada post-Brexit.
În cadrul evenimentului, reprezentanții Ministerului Transporturilor din Regatul Unit și ai Ambasadei Marii Britanii în România au prezentat mai multe detalii despre cum se va desfãșura transportul rutier în Marea Britanie în epoca post-Brexit, care sunt cele mai importante provocãri și la ce trebuie sã fie atenți transportatorii rutieri din România.
Reprezentanții britanici au informat cã Marea Britanie își manifestã deschiderea pentru a menține în vigoare regulamentele și legislația UE existente privind accesul la piața transportului rutier de mãrfuri dupã ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeanã. În acest sens, licențele comunitare ar putea fi, în continuare, valabile și recunoscute de Marea Britanie pentru a se asigura cã operatorii de transport rutier din UE își pot continua activitatea din și cãtre Marea Britanie. Aceasta înseamnã cã vor rãmâne în vigoare Regulamentele nr. 1071/2009, 1072/2009, astfel încât transportatorii din UE care dețin o licențã comunitarã pot continua sã își desfãșoare activitãțile în Marea Britanie, fãrã a avea nevoie de autorizații de transport.
În ceea ce privește documentele obligatorii pentru șofer, atât Cartea de identitate - CI cât și certificatul de calificare profesionalã continuã - CPC emise de statele membre ale UE rãmân valabile pentru a intra în Regatul Unit, însã va fi nevoie de Cartea Verde ca dovadã a asigurãrii autovehiculului.
În privința formalităților vamale, în absența unui acord de retragere, acestea vor fi reintroduse deoarece Marea Britanie nu va mai fi membră a Uniunii Vamale UE. Companiile de transport rutier vor putea lăsa la latitudinea expeditorului/destinatarului mărfurilor procedurile vamale, cu mențiunea că toate documentele trebuie verificate înainte dacă sunt completate corespunzător și că respectă legislația, pentru a se evita timpii de așteptare la frontiere.
În încheiere, reprezentanții britanici au menționat cã scenarii și informații mai detaliate despre ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeanã, în special în cazul unei ieșiri fãrã acord, vor fi disponibile pânã în luna septembrie dupã ce noul prim-ministru al Marii Britanii își va începe mandatul.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?