Reparația autostrăzii Sebeş – Turda, care a luat-o la vale, va dura trei luni
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Constructorul italian Pizzarotti, care trebuie să repare autostrada din care o bucată s-a desprins, în zona Alba Iulia Nord, a cerut prelungirea cu 60 de zile a termenului de finalizare a reparaţiei.
Oficialii CNAIR au declarat că solicitarea va fi aprobată. Iniţial, lucrarea trebuia să fie finalizată în 30 de zile, respectiv la începutul lunii martie.
Lucrarea este realizată în baza unei expertize care face referire la o acumulare de apă în sol, „imprevizibilă”.
„S-a făcut o expertiză şi în urma expertizei s-a constatat că lucrările trebuie să dureze 90 de zile. 30 de zile aproape au trecut, deci vor mai primi o prelungire de 60 de zile”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu.
Acesta a precizat că expertiza a fost realizată de constructorul autostrăzii, compania italiană Pizzarotti, fiind avizată de CNAIR.
Alin Şerbănescu confirmă că expertiza face referire la o acumulare de apă în sol „neaşteptată şi imprevizibilă” care a afectat terenul de fundare al autostrăzii şi care a dus la instabilitate, ceea ce a provocat alunecarea de teren în rambleu.
„Ei asta invocă. Pe noi mai puţin ne interesează ce invocă ei, pentru că, fiind în perioada de garanţie, ei, că au fost prevăzute sau neprevăzute evenimentele, trebuie să aducă drumul la parametrii funcţionali, pe banii lor. Având în vedere aceste situaţii neprevăzute, putem să concluzionăm şi noi, dacă le trece prin cap să se ducă în instanţă, că modul în care au făcut ei, de exemplu, faza de proiectare a creat a această impredictibilitate”, a precizat Alin Şerbănescu răspunzând unor întrebări.
Pe 31 ianuarie, CNAIR anunţa închiderea circulaţiei rutiere, de la 1 februrarie timp de 30 de zile, pe o porţiune a autostrăzii A10 Sebeş-Turda, pentru remedierea unor deficienţe. Compania anunţa că lucrarea este în garanţie şi va fi realizată pe banii constructorului. Traficul rutier a fost deviat astfel: ieşirea de pe autostradă se va realiza prin nodul rutier Alba Iulia Nord, prin breteaua 3, către sensul giratoriu de pe DN 1, km 386+140, din care se va realiza şi revenirea pe autostrada A10, prin utilizarea bretelei de acces 4.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?