Răzvan Cuc, plângere penală după ce au apărut înregistrări în care discută despre o mită de jumătate de milion de euro
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat marţi că va depune plângere penală după ce în spaţiul public au apărut înregistrări care ar fi fost realizate în perioada primului său mandat la minister şi în care fostul director al CFR Călători, Iosif Szentes vorbeşte despre presiuni şi despre o presupusă mită de jumătate de milion de euro. Cuc spune că înregistrările demonstrează că nu poate fi implicat în acest scandal.
„Mă duc astăzi să depun plângere penală. (...) La mine poate să vină oricine, să spună orice. Dacă cineva are elemente că au fost făcute presiuni asupra lui, e liber să facă ce vrea. Domnul Szenteş şi-a dorit în urmă cu foarte mult timp să se întoarcă în funcţia de director la CFR Călători, în diferite cercuri a transmis că are nişte înregistrări şi le va face publice. Foarte bine că a făcut aceste înregstrări publice. Eu cred că toată lumea s-a edificat vizavi de faptul că nu am nicio treabă cu cu nicio şpagă, nu am treabă eu cu nicio numire, pentru că numeşte Consiliul de Administraţie, eu nu fac presiuni pe Consiliul de Administraţie, eu pot să sugerez anumite lucruri” a afirmat Răzvan Cuc marţi, într-o conferinţă de presă.
În spaţiul public au apărut înregistrări în care fostul director al CFR Călători, Iosif Szenteş, ar discuta cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în perioada primului mandat al acestuia din urmă. În una dintre înregistrările audio, Szenteş îi spune ministrului că i s-a oferit jumătate de milion de euro mită pentru a favoriza o firmă la o licitaţie, iar în cazul în care nu primeşte banii, va fi schimbat din funcţie.
„Deci pentru a plăti astea de R 8 mi s-au propus 500.000 de euro, 500.000 de euro. Şi am spus: ”Domnule, duceţi-vă de aici! Niciun leu, niciun miliard, nici orice sumă îmi puteţi zice nu mă interesează”. Şi au zis: ”Avem 250.000 de euro, cu juma de preţ, cu juma de sumă te schimbăm”, ar spune Szenteş în înregistrarea difuzată de B1 TV.
„Dumneavoastră sunteţi prea curat, vreţi pre mult să faceţi multe”, este replica atribuită ministrului Răzvan Cuc, care îl asigură că licitaţia despre care se discută „e beton”.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?