RAR: 1.700 de vehicule prezentau pericol iminent de accidente

RAR: 1.700 de vehicule prezentau pericol iminent de accidente

Aproape 1.700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii Registrului Auto Român, în prima jumătate a acestui an, prezentau pericol iminent de accidente, au anunţat, luni, reprezentanţii instituţiei. Aceştia au verificat peste 33.000 de vehicule în întreaga ţară, iar aproape jumătate dintre acestea erau neconforme.


Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii RAR, inspectorii au verificat în trafic, în primele şase luni ale anului 2018, 33.726. de vehicule, arată news.ro.

”În urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme. Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate precum şi la sistemele de frânare şi direcţie”, se arată în document.

Potrivit sursei citate, aproximativ una din zece maşini verificate polua peste limita legală admisă, iar aproape 1.700 de vehicule prezentau pericol iminent de accidente.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în primul semestru al lui 2018 au fost aplicate peste 11.000 de amenzi contravenţionale, au fost retrase 8.480 de certificate de înmatriculare şi reţinute 258 de permise de conducere.

”În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară”, precizează reprezentanţii RAR.

Directorul General al Registrului Auto Român, ing. George Adrian Dincă, menţionează, însă, că ”rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni”.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.