Primarul din Tecuci și-a acordat benzină cât să înconjoare pământul

Primarul din Tecuci și-a acordat benzină cât să înconjoare pământul

Primarul şi viceprimarul din Tecuci (Galaţi) sunt acuzaţi că şi-au suplimentat nejustificat cantităţile de combustibil pentru maşinile de serviciu.Acuzaţiile vin din partea consilierilor locali ai opoziţiei care spun că într-un singur an cei doi pot înconjura Pâmântul de două ori cu benzina alocată.

Conform unei decizii a Consiliului Local Tecuci, Primăria municipiului va primi cantităţi suplimentare de combustibil.

Reprezentanţii opoziţiei au făcut calcule şi au aflat că într-o singură lună primarul şi viceprimarul din Tecuci pot merge cu maşinile până în capătul Europei şi înapoi. De asemenea, într-un singur an, cei doi pot înconjura Pâmântul de două ori şi tot le mai rămâne carburant pentru 10.000 de kilometri.

„Primarul Constantin Hurdubae se va plimba circa 4.500 de kilometri în fiecare lună, pe banii tecucenilor. Primarul Tecuciului va avea la dispoziţie, lunar, nici mai mult nici mai puţin de 350 de litri de combustibil, pentru maşina de lux cu care se deplasează. O cantitate dublă de combustibil, de 250 de litri, va primi şi viceprimarul Tecuciului care se va plimba pentru a consuma cantitatea de combustibil alocată pentru fiecare lună. Cumulate, consumurile celor doi însumează 600 litri de combustibil, ceea ce înseamnă carburant pentru o distanţă de cca. 7.500 de kilometri, până la capătul Europei şi înapoi”, au anunţat prin intermediul unui comunicat de presă, consilierii locali PNL.

Primarul PSD-ist al municipiului Tecuci spune că este vorba despre un atac politic al opoziţiei şi că întreaga cantitate care a fost suplimentată va fi folosită pentru un utilaj cumpărat recent.

„Este un atac politic, nu am alocat combustibil în plus pentru maşinile de serviciu. Anul acesta, în ianuarie, am achiziţionat o autoutilitară pentru desfundarea canalizărilor şi era firesc să-i alocăm combustibil. Autospeciala foloseşte foarte multă motorină, mai ales când este suprasolicitată”, a spus, pentru MEDIAFAX, primarul municipiului Tecuci, Cătălin Constantin Hurdabae.

Proiectul de hotărâre privind suplimentarea cantităţilor de combustibil pentru Primăria Tecuci a fost aprobat de consilierii locali de la PSD şi UNPR, în timp ce reprezentanţii opoziţiei au votat împotrivă.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.