Portret. NOUL MINISTRU AL TRANSPORTURILOR, FELIX STROE, VINE DIN FIEFUL LUI MAZĂRE, ARE SCRISORI CĂTRE SECURITATE ȘI ESTE “ÎN TANDREȚURI” CU DNA

Portret. NOUL MINISTRU AL TRANSPORTURILOR, FELIX STROE, VINE DIN FIEFUL LUI MAZĂRE, ARE SCRISORI CĂTRE SECURITATE ȘI ESTE “ÎN TANDREȚURI” CU DNA

Președintele filialei PSD Constanța, Felix Stroe, este noul responsabil cu drumurile și autostrăzile din România, adică ministru al Transporturilor. El a dat asigurări că va lucra 30 de zile pe lună, inclusiv în luna februarie.

Felix Stroe s-a născut la 25 decembrie 1955, în localitatea Valea Teancului, judeţul Buzău.După ce a absolvit Liceul BP Haşdeu din Buzău, a urmat cursurile Academiei Navale Mircea cel Bătrân Constanţa, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie. Studiile şi le-a completat cu Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti, Facultatea de comandă şi stat major, dar mai are şi un curs de manager în turism. Între anii 1978-1991 a fost ofiţer activ în cadrul Marinei Militare, din care cinci ani comandant de nave de război.
În perioada 2004-2012 a ocupat funcţia de consilier local al municipiului Constanţa. Între anii 2000 şi 2003, a deţinut funcţia de viceprimar al oraşului Constanţa. Din 2003, este directorul general al SC RAJA SA, Regia Autonomă Judeţeană de Apă Constanţa. El este preşedinte al Asociaţiei Române a Apei (ARA). La 29 iunie 2015, a fost ales preşedintele Partidului Social Democrat Constanţa. A primit cetăţenia Republicii Moldova la 21 noiembrie 2011. În anul 2011, a fost, potrivit Declaraţiei de interese postate pe site-ul www.primaria-constanta.ro, preşedinte al Patronatului Român al Apei şi membru în Asociaţia Internaţională a Apei (IWA).

Două note informative
Acestea sunt datele seci din biografia lui Felix Stroe. În detaliu, viața domnului ministru nu este atât de roz. Potrivit publicației info-sud-est.ro:<< „Dan” Felix Stroe, a fost recrutat de Securitate în 1972. Spre sfârșitul clasei a X-a, tânărul Felix intră în atenția Securității și este recrutat în anul 1972. Astfel, pe lângă studiul intens pentru examenul de treaptă care urma pentru trecerea în anul III de liceu, tânărul Stroe trebuia să își studieze și supravegheze și colegii, atât în timpul programului școlar, cât și în timpul liber. Nota de constatare cu nr. DI/I/2642, întocmită de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, arată că Securitatea i-a atribuit tânărului din Valea Teancului numele conspirativ ”Dan”, banal prin comparație cu numele din buletin. Conform aceleiași note ale CNSAS, „Dan” Felix Stroe a informat Securitatea cu privire la comportamentul, situația școlară și anturajul unor liceeni: „Informez că în anul II C, Lic. B.P. Hașdeu învață elevul K.C. Despre acesta cunosc în ultimul timp că s-a despărțit de anturajul în care trăia și cred că nu a mai audiat emisiunile postului de radio ”Europa Liberă”. În ultimul timp a fost ocupat cu învățătura fiind corigent la două obiecte, fiind rar văzut în oraș cu prietenii”;
„Informez că P.V. este elev în anul II la Liceul Eminescu. Despre acesta cunosc că are o comportare normală, nu l-am văzut în anturaje dubioase și discuțiile pe care le-am avut cu acesta nu s-au referit cu nimic la emisiunile ”Europei Libere” precum nici alte comentarii cu caracter politic. Știu că tatăl său este ofițer”. În nota de constatare emisă de CNSAS se precizează faptul că, la dosarul cu nr. R 368047, nu a fost găsit un angajament semnat de Felix Stroe. Probabil acesta este motivul pentru care Direcția de Specialitate din Cadrul instituției a considerat, în anul 2013, că lui Felix Stroe nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securității.>>.

Cum a fost
În fața documentului emis de CNSAS, Felix Stroe nu a negat scrierea celor două note informative, ba dimpotrivă, povestește cu seninătate contextul în care a informat Securitatea cu privire la cei doi liceeni:
„Era un ofițer de Securitate care se ocupa, că așa era în toată țara, de tinerii școlari care ascultau Europa Liberă sau spuneau bancuri politice. Eu făceam o clasă specială de matematică, adică ceva de elită, și eram monitorizați îndeaproape. Și acel ofițer de Securitate a purtat discuții cu fiec are dintre noi. Spiritul acelor vremuri era puțin diferit de spiritul vremurilor de azi. Atunci nu puteai să refuzi o discuție cu un ofițer de Securitate. Astăzi poți să refuzi o discuție cu un ofițer SRI”, a declarat ministrul pentru aceeași sursă.
Însă șeful PSD Constanța insistă ferm să precizeze că nu a semnat niciun angajament și că nu poate fi considerat colaborator al Securității. Ba mai mult, susține că nu a avut un nume conspirativ, deși în raportul CNSAS se arată că acestuia i se atribuise numele conspirativ „Dan”.
„Ei au încercat să mă racoleze, dar nu am avut niciodată niciun angajament cu ei, de altfel m-au și abandonat în 1973 și m-au întrebat punctual de doi colegi. Despre care am spus că nu cunosc să asculte Europa Liberă, că nu se duc la baruri, pentru că au corigențe și vor să învețe, adică niște lucruri care sunt… eu cred că i-am lăudat, nu cred că le-am periclitat situația. Văzând cele două note informative, m-au abandonat, n-am avut niciodată un angajament cu ei, n-am avut nume de cod și n-am fost niciodată colaborator al Securității”, potrivit info-sud-est.ro.
Într-o declarație din 2015, Stroe a precizat: „Mi-am desfăşurat întreaga carieră militară, timp de 13 ani, exclusiv pe linie militară. Nu am fost nici o secundă ofiţer de contrainformaţii, deşi nu ar fi fost nici o ruşine dacă eram. Nu am fost nici ofiţer de Securitate, iar CNSAS a eliberat deja două certificate prin care se atestă că nu am fost nici colaborator al Securităţii”.

Afaceri cu pâine și cabluri
Felix Stroe susține într-un interviu că ar fi putut ajunge amiral, atât de experimentat era în Marina Militară. În schimb, a decis să se pensioneze la 35 de ani și să se arunce în vâltoarea afacerilor. „Atunci, în 1992, dacă aveai puțină inițiativă, multe lucruri puteau să fie abordate. Nu era concurența de astăzi. Și mi-am propus să particip la construirea capitalismului din România”, a explicat Felix Stroe pentru sursa mai sus menționată.
În afaceri s-a avântat și pentru că a reușit să obțină un credit la care puțini visau în anii ‘90. Alături de prietenul său Ion Dumitrache, a cumpărat 43,2% din pachetul deținut de SIF Transilvania la SC Șantierul Naval Marea Neagră SA, în valoare de aproximativ 4 milioane de dolari, credit obținut de la BCR, bancă de stat la acea vreme. Apoi, a investit în imobliare și afacerile au curs de la sine.<>, a declarat Felix Stroe pentru info-sud-est.

Stroe: DNA joacă un rol extraordinar
Un alt moment mai puțin plăcut pentru Stroe a avut loc în aprilie 2010, atunci când directorul Regiei de Apă Constanţa (pe atunci), Felix Stroe, a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul Cătălin Voicu.
La finalul audierilor, el nu a dorit să precizeze nici calitatea în care a fost chemat la DNA, nici ce legătură are cu dosarul aflat în cercetarea procurorilor anticorupţie. Surse judiciare au declarat, atunci, că directorul Regiei de Apă Constanţa a fost audiat ''pentru posibilele infracţiuni săvârşite de senatorul PSD Alexandru Mazăre în dosarul Voicu''. Potrivit presei, în 2015, Stroe declara: "DNA joacă un rol extraordinar. Chiar sunt câteodată mâhnit când se afirmă că nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește lupta anticorupție. Dacă nici în România DNA nu a punctat în lupta anticorupție, să ne bată Dumnezeu. Și cred că e nevoie în continuare, încă 25 de ani, de DNA. După 25 de ani mai vedem ce-o mai fi, dar eu am zis 25, n-am zis doi. Da, susțin DNA. Total, total, total". O opinie care nu este împărtășită de partidul care l-a propulsat ministru.

Simpatizant CDR
Felix Stroe spune că nu s-a aflat niciodată în relații bune cu Radu Mazăre, deși i-a fost acestuia viceprimar între 2000 și 2003. Informația bombă este aceea că Felix Stroe a intrat în Consiliul Local al Primăriei Constanța pe listele CDR.
De altfel, în 2015, când a preluat șefia PSD Constanța de la Radu Mazăre, a declarat: "În ceea ce mă privește, mă delimitez cu fermitate de tot ceea ce a însemnat activitatea Partidului Social Democrat până pe 29 iunie 2015. În concepția mea, nu a fost o democrație de partid", a declarat Felix Stroe, președintele PSD Constanța.
“Stroe se dezice de Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu în condițiile în care, în trecut, a condus PSD Constanța alături de aceștia. Felix Stroe a fost vicepreședinte al filialei, chiar viceprimar al Constanței în primul mandat al lui Mazăre în fruntea administrației locale, iar ulterior și consilier local din partea PSD. În plus, în 2003, cu sprijinul foștilor lideri ai organizației județene, a preluat funcția de director general al companiei de apă SC RAJA SA.
Aceasta a devenit societate pe acțiuni în 2007, iar Consiliul Județean Constanța este și în prezent acționarul majoritar cu un pachet de 97 la sută. Președintele CJC, Nicușor Constantinescu, a fost cel împreună cu care Stroe a reușit să aducă societatea pe linia de plutire, să o transforme în cea mai mare companie de apă din țară și să acceseze fonduri europene pentru proiecte cu care se laudă în ultima perioadă. Așadar, este greu de înțeles ce presupune delimitarea de foștii lideri dacă până nu demult acesta era în aceeași echipă cu cei de care se dezice”, arăta o altă publicație locală reporterntv.ro.
„Relația mea cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu a fost întotdeauna extrem de rece, niciodată apropiată, nu m-ați văzut niciodată la petrecerile lor, zilele lor de naștere, la cluburi, în concedii. A fost o relație extrem de tensionată și rece în care eu mi-am văzut de treaba mea și ei de a lor. Nici eu n-am înțeles de ce”, insistă Stroe pentru info-sud-est. Cu toate acestea, recapitulăm: Stroe a fost trei mandate consilier, trei ani viceprimar și apoi șeful RAJA, dar susține că a fost la cuțite cu baronii atotputernici Constantinescu și Mazăre. Parcă ceva nu se leagă!

Șeful unui colos
Presa a scris mult după ce Felix Stroe a devenit șeful Regiei Autonome Judeţeane de Apă Constanţa-RAJA, unde a fost ales cu voturile a 42 din cei 45 de consilieri județeni. Și nu tocmai de bine.
RAJA a ajuns la afaceri de miliarde de lei, aproape exclusiv din bani publici, extinzându-se dincolo de județul Constanța.
Oraşul staţiune Predeal este alimentat cu apă de RAJA SA Constanţa pe baza unui contract de delegare a gestiunii pentru 49 de ani, încredinţat fără licitaţie şi aprobat de Consiliul Local în noiembrie 2012. De atunci, preţul apei s-a dublat, ultima majorare a tarifelor fiind solicitată chiar de primarul PNL, Liviu Cocoş, în septembrie 2016. În schimb, RAJA plăteşte lunar Primăriei o redevenţă penibilă, de doar 608 de lei pe lună, scria jurnalul.ro în urmă cu un an.
La Curtea de Argeș au fost amenințări cu proteste după ce au existat zvonuri că se va proceda la încredințare directă a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare către Compania de apă a Consiliului Judeţean Constanţa. “Aceasta a penetrat judeţul prin intermediul unei manevre de informare a publicului din Slobozia într-un soi de comunicare cu iz publicitar prin care şi-a anunţat intenţiile generoase de a salva oraşul şi locuitorii. Cu un tupeu demn de o cauză mai bună, directorul RAJA, pesedistul Felix Stroe, anunţă că preluarea Urban este inevitabilă şi că, pentru noi ar fi mai bine să predăm societatea acum pentru că am putea beneficia de condiţii de detenţie mai bune. Susţinută puternic de toată suflarea politică locală, RAJA Constanţa se şi vede în postura de furnizor de servicii pentru populimea din Slobozia”, scria gazetadesudest.ro în 2011.

Regia de apă a PSD
“O regie locală a ajuns cel mai mare operator regional din România în domeniul apei menajere. Sună arid, dar afacerea RAJA Constanța e deja un fenomen de anvergură la nivel național. Devine un jucător economic de primă mărime. Acum opt ani, ca toate regiile din țară, era înfundată în datorii, avea restanțe de vreo 400 de miliarde de lei vechi. În acest moment, e distribuitor în cinci județe, a făcut un pas în Basarabia, preluând rețeaua din Comrat. Mai au în plan orașe din Bulgaria, Serbia, Albania.
S-au întins în Ialomița, Călărași, Ilfov și Dâmbovița. 97% din companie e deținută de Consiliul Județean Constanța, restul fiind împărțit de 33 de consilii orășenești și comunale. E o afacere comparabilă, ca dimensiune, cu Apa Nova din București, deținută de Veolia (Franța), un important jucător european în distribuția de apă. E o companie controlată 100% de pesediștii din Constanța, ca tot județul de altfel. O sumedenie de foști ofițeri din structuri militare, Contrainformații și SRI dețin posturile cheie în RAJA, toți sub mâna de fier a lui Felix Stroe, un fost comandant de nave de război, dar cu destule pete albe în CV”, scria evz.ro în 2012.
Ultima declarație de avere depusă de Felix Stroe datează din vara anului 2012. În urmă cu cinci ani, Felix Stroe avea nouă terenuri în judeţele Constanţa şi Buzău-două moştenite, şapte cumpărate- în total peste 90 de hectare. În 2012, Felix Stroe cu soţia au avut două case, una în Constanţa şi una în judeţul Buzău. Acesta era acţionar la 17 companii, acţiuni care la vremea respectivă valorau împreună aproximativ 600.000 de lei. De la una dintre aceste companii, Felix Stroe avea de încasat circa 407.000 lei.

O stradă îi poartă numele
În anul 2009, Consiliul Local al comunei constănţene Cumpăna a decis ca numele unei străzi din localitate să poarte numele lui Felix Stroe, directorul Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) din Constanţa. De asemenea, Felix Stroe a fost declarat şi cetăţean de onoare al aceleiaşi comune. La baza hotărârii a stat „susţinerea dezvoltării localităţii cu reţeaua de canalizare şi apă pe unele străzi din comună. “Noi, acum 8 ani nu ne gândeam că o să ajungă ministru”, declara pentru Adevărul viceprimarul Cumpenei, Florin Neagu. După 8 ani, strada pe care sunt construite 7 case este din pământ, plină de denivelări şi gropi. Când este secetă oamenii se confruntă cu praful, iar când plouă drumul devine aproape impracticabil.

 

CASETA
Angajament: Vom munci non-stop
Comitetul Executiv Naţional al PSD a aprobat, la 13 octombrie 2017, în unanimitate, nominalizarea lui Felix Stroe la Ministerul Transporturilor.
Noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, a precizat, la începutul şedinţei de Guvern, că la ministerul pe care îl conduce se va intensifica ritmul, lucrându-se zilnic dacă e nevoie, fără sărbători, pentru a realiza obiectivele prevăzute în programul de guvernare.
"La Ministerul Transporturilor se continuă ceea ce s-a făcut până astăzi. Se măreşte ritmul. Se va lucra 30 de zile pe lună -cât e nevoie, în fiecare zi- fără sărbători, astfel încât să dăm veşti bune românilor, să vadă cu ochii lor că ceea ce e scris în programul de guvernare se înfăptuieşte", a precizat Felix Stroe.
"Mulţumesc. Totuşi, dacă se poate, să facem o dispensă pentru februarie, vă rog frumos", a replicat premierul Mihai Tudose.
"Da, 28 de zile în februarie", a spus Stroe.


Primele decapitări
Şeful Gării de Nord, Mihai Cândea, şi directorul Regionalei CF Bucureşti, Laurenţiu Maraloi, au fost schimbaţi din funcţii după ce ministrul Transporturilor, Felix Stroe, s-a declarat nemulţumit de modul de administrare şi de întreţinere a Gării de Nord.
"Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a decis schimbarea din funcţie a directorului Regionalei Căi Ferate Bucureşti şi a şefului Gării de Nord. Ministrul Transporturilor s-a declarat total nemulţumit de modul de administrare şi de întreţinere a Gării de Nord şi a dispus demiterea imediată a celor doi reprezentanţi ai Regionalei de Căi Ferate Bucureşti: Laurenţiu Maraloi, directorul Regionalei CF Bucureşti, şi Mihai Cândea, şeful Gării de Nord", a informat biroul de presă al Ministerului Transporturilor.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.