Polițiștii au depistat transporturi ilegale de lemn și cherestea
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei au depistat, vinerea trecută, în doar câteva ore, două transporturi ilicite de material lemnos.
La ora 11:10, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, patrula de poliţie a identificat într-o parcare de pe raza comunei Vadu Moldovei o autoutilitară încărcată cu material lemnos. S-a procedat la verificarea în bazele de date dacă există un cod aviz pentru autoutilitara depistată, rezultatul fiind negativ. După aproximativ 5 minute, autoutilitara s-a pus în mişcare, fiind oprită de patrula de poliţie pe raza localităţii Roşiori.
La volanul acesteia a fost legitimat un bărbat de 38 ani, din satul Bogata, comuna Baia, care a prezentat pentru control documentele personale şi ale autoutilitarei. Legat de materialul lemnos transportat, şoferul a prezentat fotografia unui aviz emis la data de 27.01.2023, ora 11.20, aviz ce a fost emis de o societate cu sediul în Cornu Luncii.
Având în vedere aspectele constatate şi faptul că avizul prezentat nu atribuie legalitate transportului de material lemnos depistat, s-a solicitat sprijinul Ocolului Silvic Fălticeni, care, în urma inventarierii, a stabilit că în autoutilitară se află cantitatea totală de 3,366 mc lemn fag, fără provenienţă legală.
Astfel, s-a dispus sancţionarea cu amendă a şoferului în sumă de 4.000 lei, iar complementar s-a dispus confiscarea fizică a cantităţi de 3,366 mc lemn de fag, în valoare de cca. 590 lei.
Materialul lemnos confiscat a fost depozitat şi preluat în custodie de OS Fălticeni.
La ora 8:55, patrula Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru control pe raza comunei Vadu Moldovei o autoutilitară ce transporta material lemnos. La volan a fost legitimat un tânăr de 20 ani din satul Pâraie, comuna Mălini, care a prezentat pentru control documentele personale şi ale autoutilitarei. Legat de materialul lemnos transportat, el a prezentat, în format electronic, un aviz pentru cantitatea de 4,092 mc cherestea tivită brad. S-a procedat la verificarea avizului în platforma SUMAL 2.0, de unde a rezultat că acesta este valabil, dar din fotografiile încărcate nu se distingea corespunzător încărcătura de material lemnos, existând suspiciunea că o parte din materialul lemnos transportat nu era trecută în aviz. (crainou.ro)
Articole înrudite
- Un constructor chinez și Umbrărescu împiedică inaugurarea Autostrăzii București
- Ungaria plafonează prețul al motorină. De ce șoferii de camion români nu pot alimenta la preț redus?
- Producătorii europeni de camioane se pregătesc pentru valul de concurenți din China
- 47.000 euro amendă penbtru un șofer care conducea de 13 ore fără pauză
- Termen de inaugurare ratat pentru încă o autostradă







