Percheziții la traficanții de persoane. Cereau 1.000 euro de om Recomandat

Percheziții la traficanții de persoane. Cereau 1.000 euro de om

Polițiștii de frontieră specializaţi în combaterea migraţiei ilegale din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin, efectuează 29 percheziţii domiciliare în judeţele Timiş şi Caraș-Severin într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

În fapt, urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, la DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin, în luna octombrie 2021, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de constituirea, aderarea și sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de migranți.

Astfel, s-a reținut că, în perioada octombrie 2021-martie 2023, mai multe persoane, cetățeni români și sârbi, au constituit un grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României și facilitarea șederii ilegale în România.

Membrii grupului infracțional, în mod coordonat, au racolat, îndrumat, călăuzit şi transportat grupuri de migranţi, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat dintre România și Serbia, pe raza județului Caraș-Severin. Ulterior migranții erau transportați pe raza județului Timiș, de unde erau predați altor persoane în vederea scoaterii frauduloase din România, având ca destinaţie ţări din Europa de Vest.

Grupurile de migranți, formate din 7-15 persoane, erau constituite pe teritoriul Serbiei, de către cetățeni afro-asiatici sprijiniți de către cetățeni sârbi, care în schimbul unor sume cuprinse între 500-1000 euro de persoană, îi racolau (în special din centrele de refugiați din Serbia), în scopul trecerii frauduloase a frontierei cu România.

Au fost interceptate și oprite un număr de 29 de transporturi ilegale în care au fost implicaţi membrii grupului infracţional, transporturi în care au fost identificaţi un număr de aproximativ 300 de migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană.

Peste 25 de persoane urmează să fie conduse pentru audieri la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin.

La acțiune participa şi polițiști din cadrul SCCO Caraș-Severin și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Glad Voievod Timișoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


TRANSPORTATORI ÎN CONSTRUCȚII EP.07


FORD TRUCKS 3000

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.