OFICIAL. În România criza s-a încheiat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Numărul de salariaţi din economie a ajuns în luna mai la 4,84 milioane de persoane, după ce în primele cinci luni ale anului companiile au făcut aproape 114.000 de noi angajări.
Aceasta este cea mai bună veste pentru piaţa muncii, pentru că, în ciuda faptului că în perioada de criză s-au făcut sute de mii de concedieri, iar din ţară au plecat 2,5 milioane de persoane, businessurile au reuşit să îşi revină, iar oamenii să se reorienteze spre alte joburi, conform ZF.
Oficial, economia a depăşit nivelul de dinainte de criză din perspectiva numărului de locuri de muncă, având în vedere că efectivul de salariaţi a depăşit nivelul din septembrie 2008 – de 4,83 milioane de salariaţi– reper pentru cea mai bună perioadă pentru piaţa muncii până în prezent.
„Era de aşteptat ca numărul de angajaţi din economie să îl ajungă sau chiar să îl depăşească pe cel din perioada de boom economic, pentru că există o cerere foarte mare de candidaţi şi o ofertă foarte mică. Acest deficit de candidaţi a condus la o schimbare în rândul angajatorilor, care sunt mult mai permisivi în selecţia personalului, lucru care din păcate va conduce la o calitate mai scăzută a serviciilor şi a produselor de care beneficiază populaţia“, a spus Florin Godean, country manager al Adecco România, cea mai mare companie de servicii de recrutare şi muncă temporară din România scrie Mediafax.
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua