O parcare în Portul Constanța pentru camioane amânată de interesele din jurul unui teren Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
O parcare de șapte hectare trebuia să fie construită în Portul Constanța până în 2017 pentru a decongestiona traficul TIR-urilor. Investiția era considerată urgentă și era prevăzută în Master Planul portului, început în perioada în care Rusia anexa Peninsula Crimeea, în 2014.
Investiția a fost demarată 8 ani mai târziu, abia după începutul războiului din Ucraina, în regim de maximă urgență. Astăzi, la doi ani de la inițierea proiectului, abia a fost finalizat studiul de fezabilitate, adică primul document necesar în derularea unui proiect de infrastructură.
Motivul: Fosta conducere a Portului Constanța și CNAIR și-au schimbat, brusc și fără explicații, opțiunea pentru terenul pe care urma să fie amenajată parcarea și care era prevăzut în Master Planul Portului Constanța ca fiind viitorul loc al investiției. Au ales un teren vecin, cu mai multe dezavantaje, conform documentelor consultate.
Schimbarea terenurilor face obiectul unei anchete DNA in rem (care cercetează faptele, nu o persoană anume), după cum au declarat oficialii din Port.
Exproprieri și interese
Persoanele din Portul Constanța, din mediul politic, de afaceri și din diferite instituții cu care reporterii G4Media și Info Sud-Est au discutat pe parcursul câtorva luni de documentare au explicat, în unanimitate, că schimbul subit al terenurilor ascunde, de fapt, un interes imobiliar major patronat de lideri locali influenți ai PSD.
Sursele consultate de G4Media și ISE au confirmat că nu este de înțeles de ce au fost schimbate cele două terenuri, mai ales având în vedere că a doua variantă este cu mult mai dezavantajoasă pentru desfășurarea viitoarei investiții:
”Costă mai mult, durează mai mult, nu are nicio logică să nu folosești prima variantă din teren, mai ales că Master Planul, care e făcut de americani, deci nu de oricine, da?, spune clar de ce e bună și ce avantaje are. Deci ăia sunt tâmpiți și noi suntem deștepți sau cum?”, explică una dintre sursele din Portul Constanța cu care am stat de vorbă.
portul constanta autostrada
Un alt aspect semnalat de persoanele cu care reporterii au discutat este modul abrupt și surprinzător în care au fost schimbate terenurile:
”Din senin, s-a trezit cineva că terenul inițial nu mai e bun. Păi, de ce nu mai e bun? Că acolo nu s-a schimbat nimic, terenurile sunt aceleași, drumurile sunt aceleași din momentul în care au zis că unul e de preferat, iar celelalte sunt în dezavantaj. Nu s-a modificat nimic la ele între timp. Deci, ce a intervenit sau cine, mai bine zis?”, spune o altă sursă.
Oamenii au mai arătat că ceea ce nu poate fi justificat este ”schimbarea la 180 de grade a CNAIR care spune inițial că nu este de acord cu accesul din A4, iar apoi se răzgândește și își dă acordul pentru un teren care are acces doar din A4”.
Am încercat să aflăm de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) de ce au fost schimbate terenurile și de ce acum acceptă o variantă de acces despre care inițial a spus că nu este posibilă.
CNAIR nu ne-a pus la dispoziție o analiză-cheie pe care am solicitat-o, care a fost folosită în motivarea schimbului de terenuri, dar ne-a transmis că motivul răsturnării de situație este că de pe terenul din prima variantă de lucru TIR-urile nu vor putea vira la stânga, când vor ieși din parcare.
Continuarea AICI
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua