Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a prins gustul demiterilor de iarnă
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Cei care sunt responsabili cu întreţinerea drumurilor trebuie să fie conştienţi că vor pleca rapid acasă, în cazul în care acţiunile de deszăpezire nu vor decurge exemplar, a declarat vineri, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, într-o întâlnire cu şefii Direcţiilor Regionale de Drumuri şi Poduri.
"Nu ne mai putem permite ca iarna să ne găsească nepregătiţi şi să spunem că nu am ştiut că trebuie să fim mobilizaţi pentru a depăşi toate intemperiile vremii. În cazul în care acţiunile de deszăpezire nu vor decurge exemplar, cei care sunt responsabili cu întreţinerea drumurilor trebuie să fie conştienţi că vor pleca rapid acasă. Sper să nu avem surprize neplăcute. Şi nu uitaţi, toţi suntem în slujba cetăţenilor!', a afirmat Felix Stroe, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor remis vineri AGERPRES.
Ministerul Transporturilor a dispus ca, prin Corpul de Control, să se verifice toate stocurile de iarnă, starea utilajelor aflate în bazele Direcţiilor Regionale de Drumuri şi Poduri şi stadiul contractelor subsecvente. În perioada imediat următoare vor avea loc controale la secţiile de Drumuri Naţionale pentru a fi verificată funcţionalitatea utilajelor destinate deszăpezirii.
Vineri dimineaţă, la Ministerul Transporturilor a fost făcută o analiză cu privire la măsurile obligatorii care se impun în perioada iernii şi au fost convocaţi directorii DRDP-urilor pentru a discuta despre intervenţiile prompte pentru deszăpeziri.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?