Mercedes a pierdut contestația. Vom avea autocare turcești în București
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestațiile depuse de companiile Mercedes și Karsan, în legătură cu licitația organizată de Primăria Municipiului București pentru achiziționarea celor 400 de autobuze noi, anunță municipalitatea într-un comunicat de presă. Reamintim că după încheierea licitației internaționale, asocierea Otokar Europe SAS – Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi A.S. a fost declarată câștigătoare. Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat că va semna cât de curând contractul cu firma declarată câștigătoare.
"Mă bucur că astăzi, CNSC a făcut dreptate! Prin respingerea contestațiilor celor două companii participante la licitație se demonstrează, încă o dată, că toate acuzele și insinuările tendențioase din spațiul public legate de această achiziție au fost nefondate și că procedura organizată de Primăria Municipiului București a fost transparență, imparțială și perfect legală. Toate așa-zisele neconformități legate de dimensiunile autobuzelor sau de alte caracteristici tehnice au fost respinse de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel încât vom semna cât de curând contractul cu firma declarată câștigătoare. Îmi doresc ca, în această vară, să avem primele autobuze noi și moderne în Capitală. Subliniez faptul că, prin decizia de astăzi, s-a demonstrat clar că astfel de contestații neîntemeiate nu fac altceva decât să blocheze dezvoltarea orașului, împiedicând implementarea unor proiecte vitale pentru cetățenii Capitalei, fapt care sper că va fi remediat cât mai rapid, prin modificarea legii achizițiilor publice", a declarat primarul Gabriela Firea.
Reamintim faptul că Primăria Municipiul București a inițiat procedura de licitație deschisă pentru achiziția a 400 de autobuze urbane EURO 6 prin publicarea în SEAP și JOUE a unui anunț de participare în data de 18.08.2017. Valoarea estimată a fost 510.488.400 lei, fără TVA, sursa de finanțare fiind bugetul local. Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost 10.11.2017. În cadrul procedurii au depus oferte un număr de 4 operatori economici. Evaluarea ofertelor s-a desfășurat într-o perioadă de 61 de zile lucrătoare, respectiv 86 de zile calendaristice. În urma licitației contractul de furnizare a autobuzelor a fost atribuit Asocierii Otokar Europe SAS – Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi A.S.. Oferta desemnată câștigătoare a avut o valoare de 458.100.826 lei fără TVA și a obținut un punctaj total de 94.06.
După comunicarea rezultatului procedurii și respectiv acceptarea ofertei câștigătoare, au fost depuse la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor două contestații din partea operatorilor economici clasați pe locul 2 și respectiv 3 - Mercedes și Karsan.
Potrivit documentelor urcate pe SEAP, printre lucrurile contestate de cei doi operatori economici se numără:
- oferta declarată câștigătoare este neconformă, întrucât această nu respectă documentele achiziției;
- nerespectarea cerinței privind dimensiunile generale constructive ale autobuzului. "Potrivit documentației de atribuire, în cap. 6.3. Dimensiuni generale constructive ale autobuzului, autobuzele din gama 10 m trebuie să aibă lungimea totală minim 9.400 mm-maxim 10.700 mm, autobuzele din gama 12 m trebuie să aibă lungimea totală 12.000 mm +/- 350 mm, autobuzele din gama 18 m trebuie să aibă lungimea totală 18.000 mm+/- 400 mm. Față de aceste cerințe ofertantul declarat câștigător a formulat mai multe solicitări de remediere, în sensul admiterii unei lungimi maxime pentru autobuzele din gama 10 m de 10,78 m, iar pentru autobuzele din gama 18 m de 18,75", se arată în una dintre contestații.
- nerespectarea cerinței privind documentația de omologare a autobuzelor;
- nerespectarea cerinței privind deschiderea liberă a ușilor pentru călători;
- Încălcarea principiului transparenței prevăzut în mod expres de art.2 alin. (2) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
- Neconformitatea ofertelor depuse de către Asocierea OTOKAR EUROPE SAS - OTOKAR OTOMOTIV VE SAVUNMA SANAYI A.S. și KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S. față de cerințele de calificare la procedura de atribuire astfel cum au fost stabilite prin Caietul de sarcini;
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?