Lucrări de asfaltare la Vama Albița
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat marţi că lucrătorii de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi au început lucrările de reparaţii a carosabilului în Vama Albiţa, judeţul Vaslui, în baza unui protocol încheiat de CNAIR şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGRFP) Iaşi, în administrarea căreia se află drumul respectiv.
Drumul este situat pe raza comunei Drânceni, localitatea Râşeşti, judeţul Vaslui, aferentă Biroului Vamal de Frontieră Albiţa.
”Potrivit protocolului semnat luni, 16 aprilie 2018, DGRFP Iaşi, în calitate de administrator, „transmite spre folosinţă, cu titlu gratuit”, CNAIR SA, o suprafaţă de 50.142 mp drum, proprietate publică a statului pentru asigurarea stării de viabilitate a părţii carosabile în vederea desfăşurării circulaţiei în condiţii de siguranţă şi asigurarea legăturii cu Republica Moldova, până la frontiera cu aceasta”, se arată în comunicat.
Astfel, cel mai solicitat punct vamal de la graniţa României cu Republica Moldova va beneficia de reabilitarea carosabilului în anul Centenarului Marii Uniri. Costul lucrărilor a fost estimat la aproximativ 4 milioane lei, suprafaţa în lucru fiind echivalentul asfaltării a aproximativ 7 km de drum naţional, potrivit CNAIR.
”În ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor, deşi termenul prevăzut în protocol este 31 decembrie 2018, DRDP Iaşi estimează că acestea vor dura maxim o lună de zile. Acest lucru este posibil prin prisma faptului că lucrările vor fi efectuate în totalitate în sistem de regie proprie, cu material produs la staţia de preparare a mixturilor asfaltice de la Vaslui a CNAIR, cu utilajele şi echipele companiei”, se arată în comunicat.
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua