LIPSA ȘOFERILOR LOVEȘTE PUTERNIC INTERESELE TRANSPORTATORILOR Recomandat

LIPSA ȘOFERILOR LOVEȘTE PUTERNIC INTERESELE TRANSPORTATORILOR

Europa nu este singura care suferă de o diminuare a capacității de transport datorită lipsei șoferilor profesioniști. Aceasta situație provoacă aglomerări și întârzieri și în SUA, ceea ce duce la creșterea costurilor de transport.

Există între cele două continente unele particularități. Specialiștii de peste ocean s-au pronunțat.
În această situație nu s-a ajuns întâmplător. Problema crizei de șoferi în Europa a fost și una structurală, numărul mare de operatori de transport de mărfuri mici și mijlocii nu dispun de capacitatea de a satisface nevoile marilor expeditori. "80% dintre operatorii de logistică din UE dețin mai puțin de 10 camioane, iar costurile sunt în continua creștere. Ca și cererea", a explicat Iván Tintoré, CEO and co-fondator al platformei digitale iContainers.
Există o lipsă serioasă de șoferi pe piețele cheie. Un raport al pieței arată că deficitul de șoferi din Europa a însumat 150.000 de poziții, cu șase țări -Regatul Unit, Germania, Franța, Danemarca, Suedia și Norvegia- reprezentând 127.500 de șoferi.
Germania a raportat că are 45.000 de posturi vacante, iar sindicatele din transport DSLV au avertizat că, în următorii 15 ani, două treimi din toți șoferii ar putea să se pensioneze. În prezent, 30.000 de persoane părăsesc această profesie în fiecare an, însă doar 2.000 de persoane primesc certificări pentru conducerea camioanelor.
Franța are o lipsă de 20.000 de șoferi, în timp ce Suedia, Danemarca și Norvegia înregistrează o penurie de 5.000, 2.500 și, respectiv, 3.000, pe baza cifrelor asociațiilor de transport rutier. În Spania, unde 253.000 de persoane dețin licență de conducere C sau C+E, 72% dintre șoferi aveau peste 50 de ani, scrie lloydsloadinglist.com.

Care sunt diferențele ?
"Transportul feroviar containerizat este mult mai puternic susținut de UE și de statele membre, care doresc să reducă emisiile de carbon, raportat la SUA", a adăugat el. "Operatorii feroviari sunt taxați pe o sigură distanță, în timp ce camioanele trebuie să plătească până la 25% din taxele de autostradă în toate direcțiile parcurse. Unele porturi importante, cum ar fi Anvers, doresc să crească cota de transport feroviar pentru a scădea presiunea pe șosele din apropiere și pentru a decongestiona traficul rutier din port. Cu toate acestea, camioanele rămân o soluție pentru planificarea logisticii multimodale și pentru rutele mai scurte, deoarece marea majoritate a mărfurilor sunt transportate în interiorul distanței de 150 km de porturile maritime.", a explicat Iván Tintoré.

O chestiune plină de contradicții
De ce stau lucrurile mai bine în Europa? Alți factori care contribuie la reducerea deficitului de șoferi de camion în UE, potrivit lui Tintoré, includ capacitatea continuă a companiilor din Europa de Est de a opera având costuri mai mici, pentru a oferi soluții pe piețele din Europa de Vest. Apoi, se vede o creștere de 5% a achizițiilor de camioane grele în ultimul an. Toate acestea sporesc capacitatea Europei de a gestiona mai bine criza șoferilor.
Pe de altă parte, criza șoferilor s-ar putea adânci după ce transporturile maritime vor fi îngreunate de ieșirea Marii Britanii din UE.
"Pe lângă aceste soluții externe, credem că rezolvarea este industria în sine. Trebuie să devenim mai eficienți cu resursele existente, pentru a elimina cursele fără încărcare și pentru a optimiza capacitatea de transport. În prezent, este nevoie de mai mult de trei ore pentru ca un expeditor să finalizeze formalitățile pentru un transport și să coordoneze încărcarea și ghidarea șoferului de camion. Și acest lucru se face prin telefon, e-mail și, în unele cazuri, chiar prin fax. De aceea, credem în valoarea imensă a automatizării: procesul simplu de urmărire GPS și tehnologia accesibilă pentru smartphone-uri vor reduce în mod semnificativ timpul și costul total al camioanelor", spune expertul.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.