Lemnele dintr-un camion au căzut peste patru pietoni Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un autocamion plin cu bușteni s-a răsturnat în jurul orei 11.30 pe strada Moldovei, la doar câțiva metri după ce a ieșit din intersecția de la „Constructorul”. O parte din buștenii din remorca răsturnată s-au împrăștiat pe trotuar, acolo unde de obicei lumea stă la „ocazie” sau la microbuz.
UPDATE: „Am fost apelați prin 112 pentru un accident în Pașcani, mai multe lemne dintr-un camion s-au răsturnat peste pietoni care așteptau într-o stație de autobuz. Au existat patru persoane implicate, am trimis echipajul de la SAJ și de la SMURD Pașcani și i-au preluat, aveau între 19 și 65 de ani. Una dintre ele cu fractură la nivelul membrelor inferioare, celelalte trei cu traumatisme de tip contuzii, excoriații. Cea mai tânără pacientă, 19 ani, a avut și un atac de panică pe fondul producerii acestui accident. Toți se află în Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Municipal din Pașcani și dacă va fi nevoie vom solicita transfer. Deocamdată la preluare starea victimelor este una stabilă și sunt toate patru conștiente”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
În urma accidentului salvatorii de la ISU și angajații de la Salvare au intervenit și scos de lângă buștenii răspândiți pe trotuar două persoane care au fost transportate de urgență la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Deocamdată nu se știe cât de grav au fost accidentate, însă a fost necesară transportatea lor pe targă către mașinile de salvare. (ziaruldeiasi)
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?