Isaccea. Coadă de peste 100 de camioane pentru a trece cu bacul în Ucraina Recomandat

Isaccea. Coadă de peste 100 de camioane pentru a trece cu bacul în Ucraina

Coada de camioane de pe malul românesc al Dunării, care așteaptă de mai multe zile să treacă fluviul cu bacul în Ucraina, depășește 100 de autovehicule.

Camioanele sunt parcate atât în oraş, cât şi în apropierea lui.

La aproape cinci kilometri depărtare de Isaccea, pe şoseaua neasfaltată care uneşte drumul european 87 Tulcea – Brăila de Mănăstirea Cocoş, peste 70 de camioane aşteaptă semnalul autorităţilor să se apropie de punctul de frontieră.

„Stăm deja de 24 de ore. Încă două sau trei zile o să stăm aici. Apoi, ne duc în carieră, pe deal, unde o să stăm două zile”, spune unul din şoferii de camioane care stau pe drumul spre mănăstire.

În oraşul Isaccea, unul din cele două sensuri de mers ale şoselei care uneşte drumul european 87 de trecerea bac este plin de camioane, la fel ca drumul neasfaltat de pe digul ce apără oraşul de inundaţii şi ca parcarea hub-ului umanitar amenajat în apropierea punctului de trecere a frontierei.

Chinul unor şoferi a început pe malul ucrainean al Dunării, la Orlivka, unde este o coloană de camioane de 30 de kilometri.

„Am făcut şase zile până aici. Am mers o zi până la Orlivka, iar acolo am aşteptat în coloană 30 de kilometri”, a povestit un şofer.

Potrivit Gărzii de Coastă, din 24 de februarie 2022, circa 95.000 de persoane cu 16.000 de autovehicule din Ucraina au intrat în România, prin punctul de trecere a frontierei din Isaccea, iar circa 40.000 de persoane cu 11.000 de mijloace de transport au ieşit din România spre Ucraina.

„Capacitatea bacului este de 17 – 18 tiruri, doar că pe acel bac urcă şi autoturisme. La fiecare transport, circa 10 automarfare urcă pe feribot, pentru că toată lumea vrea să ajungă pe partea cealaltă. Bacul funcţionează non-stop, iar noi efectuăm controlul de frontieră atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii. Avem personal suplimentat şi funcţionăm la capacităţi maxime, aşa cum am făcut-o de la izbucnirea conflictului”, a precizatpurtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, inspectorul principal Andrei Ene.

Zilele trecute, Primăria oraşului Isaccea a cerut ajutorul Consiliului Judeţean Tulcea pentru amenajarea unui drum secundar şi a unei parcări pentru cele peste 100 de camioane care aşteaptă zilnic, în ultima perioadă, să iasă din România spre Ucraina.

Autoritatea locală a semnalat faptul că numărul camioanelor fluctuează şi a ajuns în unele zile la 250, soluţia pentru această situaţie fiind amenajarea unei parcări şi asfaltarea unui drum.

Camioanele care folosesc punctul de trecere din Isaccea transportă cereale din Ucraina şi se îndreaptă spre Portul Constanţa sau în Bulgaria ori Turcia, iar la întoarcere unele sunt goale sau transportă alimente.

Aceasta este a doua aglomerare de mijloace de transport înregistrată de la începutul războiului din Ucraina pe raza judeţului Tulcea, după cea de la bara Sulina, în contextul în care porturile dunărene şi cele de la Marea Neagră din Ucraina nu mai pot fi folosite pentru exportul de produse.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.