Înmatriculările de remorci au crescut cu 15%, cele de autocamioane cu 9%
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Înmatriculările totale de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 2,5% în trimestrul IV 2020 faţă de trimestrul IV 2019, la 152.262 unităţi, din care 44.193 sunt vehicule noi, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În trimestrul IV 2020, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme importate second hand în total înmatriculări noi de autoturisme a fost de 71,7%.
De asemenea, în trimestrul IV 2020, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 11,1% comparativ cu trimestrul IV din anul anterior, la 30.270 unităţi, din care 10.313 sunt vehicule noi.
În trimestrul IV 2020, comparativ cu trimestrul corespunzător din anul 2019, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creṣtere la categoria mopede ṣi motociclete cu 60,6% ṣi scăderi la categoriile autobuze ṣi microbuze cu 25,9% ṣi autoturisme cu 3,5%.
În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor au fost înregistrate creṣteri la categoriile mopede ṣi motociclete de 2,6 ori ṣi autoturisme cu 11,2% ṣi scădere la categoria autobuze ṣi microbuze cu 22,9%, scrie news.ro.
În ceea ce priveṣte înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au fost înregistrate creṣteri la toate categoriile astfel: la categoria remorci ṣi semiremorci cu 15,5%, la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) cu 9,9% ṣi la categoria autotractoare, cu 4,7%.
Înmatriculările de vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor au înregistrat creṣteri la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) cu 17,6% ṣi la remorci ṣi semiremorci cu 16,7% ṣi scădere la categoria autotractoare cu 21,4%.
Faţă de trimestrul III 2020, în trimestrul IV 2020, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat creṣtere cu 13,4% la vehiculele pentru transportul pasagerilor şi cu 4,8% la vehiculele pentru transportul mărfurilor.
Vehiculele rutiere clasificate în conformitate cu Normele europene de poluare, înmatriculate în circulaţie, cuprindeau la sfârşitul trimestrului IV 2020, în proporţie de 55%, vehicule cu normele de poluare Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 şi în proporţie de 12,7%, vehicule cu norma de poluare Non-Euro.
Pentru categoria autoturisme, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de vehicule conforme cu norma europeană Euro 4, respectiv 35,3%; pentru categoria autobuze ṣi microbuze cele mai multe vehicule, respectiv 25,8% au fost clasificate în norma Euro 3, iar pentru categoria mopede ṣi motociclete, cele mai multe vehicule, respectiv 31,6% au fost clasificate Non-Euro.
Vehiculele conforme cu norma europeană Euro 3 au predominat pentru categoria autocamioane în proporṭie de 30,9%, cele conforme cu norma Euro 5 au fost preponderente pentru categoria autotractoare în proporṭie de 33%, în timp ce pentru categoria vehicule rutiere pentru scopuri speciale cele mai multe vehicule, respectiv 27,4% au fost clasificate în norma Non-Euro.
Înmatriculările noi de vehicule rutiere cuprind înregistrările de vehicule noi, inclusiv ale celor achiziṭionate în leasing, precum ṣi înregistrările de vehicule second hand din import, clasificate conform categoriilor comunitare de vehicule. Datele nu includ reînmatriculările datorate schimbării proprietarului în urma vânzării autovehiculului, tramvaiele şi troleibuzele, vehiculele militare, remorcile din agricultură şi vehiculele de locuit.
Vehiculele înmatriculate în circulaţie, la sfârşitul trimestrului de referinţă, prezintă date provizorii privind vehiculelerutiere înmatriculate, clasificate funcţie de Normele europene de poluare. Categoria „Mopede şi motociclete” include mototriciclurile ṣi cvadriciclurile. Vehiculele rutiere pentru scopuri speciale includ vehicule de pompieri, macarale mobile etc. Datele nu includ vehiculele rutiere pentru care nu sunt aplicabile Normele europene de poluare, respectiv tractoare, remorci ṣi semiremorci.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?