ILIE CARABULEA-ELIBERAT DUPĂ CE A EFECTUAT DOAR A CINCEA PARTE DIN PEDEAPSĂ

ILIE CARABULEA-ELIBERAT DUPĂ CE A EFECTUAT DOAR A CINCEA PARTE DIN PEDEAPSĂ

Condamnat în vara anului trecut la cinci ani și șase luni de închisoare în dosarul Carpatica, Ilie Carabulea, patronul grupului de firme Atlassib, va fi liber după doar un an de detenţie.

Ilie Carabulea este recidivist. El a mai fost condamnat, în 2012, la un an și jumătate de pușcărie, din care a efectuat o treime. Acum, performanța penală este și mai speculoasă. A fost eliberat după ce a efectuat doar o cincime din pedeapsă.

*O situaţie financiară precară
Instanța a respins contestația formulată de DNA, Serviciul Teritorial Alba Iulia, iar astfel se va pune în executare sentința Judecătoriei Aiud, care a dispus liberarea condiționată a omului de afaceri Ilie Carabulea.
Decizia Tribunalului Alba este definitivă și executorie.
Contestația formulată de DNA împotriva sentinței penale pronunțate de Judecătoria Aiud, în dosarul privind eliberarea condiționată a lui Ilie Carabulea, a fost respinsă ”ca nefondată”. Decizia Judecătoriei Aiud a fost dată în luna aprilie, însă DNA a făcut contestație.
Omul de afaceri fusese condamnat, în iunie 2017, definitiv, în dosarul "Carpatica", la 5 ani şi 6 luni de închisoare.
Carabulea a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie. Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora cea mai mare proporţie o aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.

Scut la ASF
Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, conform procurorilor, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig. "Carabulea Ilie (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012-23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia SC Carpatica Asig SA şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

A crezut că are trecere la Kovesi
Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.
Prin decizia penală nr. 1.300 din 25 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele: condamnarea inculpatului Carabulea Ilie, asociat și administrator al societăților comerciale din cadrul Atlassib Holding Sibiu, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: dare de mită și cumpărare de influență.
Potrivit DNA, în cursul lunii septembrie 2010, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu, a primit de la Ilie Carabulea contravaloarea unei revizii auto în sumă de 4.000 lei, pentru a-l sprijini în promovarea unui recurs în interesul legii, lăsându-l să creadă că are influență asupra procurorului general Laura Codruța Kovesi.
Revizia a fost facturată între SC Star Motors SRL Sibiu și SC Atlassib SRL Sibiu, ambele fiind firmele lui Carabulea.
În perioada 2006-octombrie 2010, procurorul a folosit în mod exclusiv și consecutiv două autoturisme, Audi A8 și VW Passat, achiziționate în baza unui contract de leasing financiar între SC Atlassib Leasing IFN SA Sibiu și SC Intermedia SRL Sibiu, ambele societăți fiind componente ale holdingului Atlassib, condus de Carabulea.
În anul 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a avut în instrumentare 196 de dosare penale referitoare la activitatea firmelor lui Carabulea.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.