GREVA. Zeci de avioane rămase la sol
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Greva generală a controlorilor de trafic aerian va afecta, marți, zeci de zboruri programate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Greva a început la ora 9:00, pe site-ul Companiei Naționale Aeroporturi București figurând cinci zboruri anulate ale companiei Ryan Air, spre și dinspre Roma și Berlin, și unul dinspre Timișoara, însă nu există precizări dacă aceste anulări au vreo legătură cu acțiunea controlorilor de trafic aerian.
Blue Air notează pe pagina proprie de Facebook că deocamdată sunt afectate trei zboruri: Roma — București, Hamburg — București și Florența — București.
"Din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din România, care intră în vigoare astăzi, începând cu ora 9:00 (ora României), pentru moment sunt afectate trei zboruri: Roma — București, Hamburg — București și Florența — București, ce au restricții de decolare de peste trei ore. Nu putem previziona dacă aceste restricții se vor păstra sau reduce, prin urmare rugăm pasagerii Blue Air să se prezinte la aeroport la ora prevăzută pentru decolare", se spune în mesajul companiei.
Zilnic, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă se înregistrează, în medie, 320 de zboruri.
Articole înrudite
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?
- Un camion a ajuns în șanț. Șoferul a adormit la volan
- Trafic îngreunat pe Valea Oltului. Camion, oprit între Tălmaciu și Boița
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă