Germania. Un şofer profesionist român a fost prins de Poliţie când transporta un tanc deghizat în excavator Recomandat

Germania. Un şofer profesionist român a fost prins de Poliţie când transporta un tanc deghizat în excavator

Un șofer profesionist român este blocat de cinci zile în cabină, în Germania, după ce polițiștii i-au interzis să-și continue călătoria pentru că l-au prins în timp ce transporta în mod ilegal un tanc deghizat în excavator.

Totul s-a petrecut în timpul unui control de rutină desfășurat sâmbătă, pe 27 mai 2023.

Polițiștii germani au oprit în trafic un camion românesc.

Documentele indicau că vehiculul transporta schele pe remorcă, însă, după ce polițiștii au inspectat vehiculul greu oprit pe autostrada A92, au descoperit cu totul altceva: românul transporta un tanc.

"Acum stă acolo!", a declarat un purtător de cuvânt al poliției de autostradă Wörth/Isar, potrivit publicației germane Passauer Neue Presse.

Controlul a avut loc în jurul orei 23:30, iar după ce au verificat documentele, agenții au constatat că nimic din ceea ce era menționat pe hârtie nu corespundea cu încărcătura reală în cauză: înălțimea, lățimea, lungimea și greutatea nu se potriveau cu cele specificate în permisul prezentat de șoferul român.

Drept urmare, transportul de agabaritic a fost oprit într-o parcare de lângă autostradă, iar șoferului i s-a interzis să-și continue călătoria, fiindu-i confiscate toate documentele.

Negocierile cu firma de expediție din România par a fi complicate. Conform hârtiilor de transport, vehiculul fusese încărcat în Franța și se îndrepta spre România.

Un purtător de cuvânt al Poliției germane a explicat că tancul descoperit este probabil un vehicul blindat de recuperare folosit pentru lucrări de infrastructură, nu poate fi vorba de un vehicul pentru luptă.

În locul unei țevi de tun, tancul este echipat cu un braț de excavator. Autoritățile investighează motivele pentru care documentele erau incorecte.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției, autoritățile nu pot exclude posibilitatea ca firma de expediție să obțină ulterior acte care să permită transportul în România. Cu toate acestea, atât firma, cât și șoferul vor fi amendați.

Întrucât șoferului i s-a interzis să-și continue călătoria, acesta doarme în cabină, iar pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini cu camionul și tancul imobilizate pe marginea autostrăzii.


VERSUS S03E01


SCHMITZ CARGOBULL S.KOE IN ROMANIA

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.