Germania. Șofer profesionist, amendat cu mii de euro pentru că a condus timp de 44 de ore fără oprire Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Un șofer profesionist angajat la o companie românească de transport a fost amendat în Germania, după ce polițiștii au descoperit că acesta a condus 400 de kilometri fără a înregistra timpii de conducere.
Mai mult, oamenii legii au descoperit că bărbatul a mers chiar și 44 de ore fără oprire.
Șoferul camionului înmatriculat în România nu a mai avut voie să revină pe autostradă, după ce polițiștii germani au constatat că timpii nu au fost înregistrați pe o distanță de peste 400 de kilometri. Și acesta era doar începutul.
Ofițerii grupului de control al traficului greu din cadrul poliției rutiere din Neu-Ulm nu au mai permis revenirea în trafic a unui camion românesc, vineri, puțin după miezul nopții, la nodul de autostradă Burgau.
În timp ce verificau timpii de conducere și de odihnă ai șoferului profesionist turc, în vârstă de 32 de ani, specialiștii în vehicule grele au descoperit că șoferul o omis complet să respecte timpii de odihnă și de muncă.
Conform analizei datelor securizate, acesta a condus peste 400 de kilometri fără să înregistreze timpii, nefolosind cardul de șofer cu puțin timp înainte de control.
În timpul altor călătorii fără card, șoferul profesionist a parcurs în total peste 4000 de kilometri, mai spun oficialii.
Șoferul a mers fără oprire chiar și 44 de ore
Potrivit publicației germane Gunzburger Zeitung, în mai multe rânduri, șoferul a condus mai mult de 20 de ore în loc de maximul permis de zece ore. Recordul pentru condus fără oprire a fost chiar de 44 de ore, susține poliția.
Șoferul a redus perioadele de odihnă la puțin sub două ore în loc de minimul necesar de nouă ore. Potrivit raportului poliției, lipsea și certificatul de conducător auto necesar pentru transporturile în interiorul UE. Șoferul a fost împiedicat să își continue călătoria pentru a-și putea folosi perioada de odihnă zilnică.
Ofițerii au cerut, de asemenea, plăți de securitate pentru șofer și pentru companie, de ordinul a patru cifre (publicația germană nu menționează suma exactă, însă aceasta poate fi estimată la câteva mii de euro, n.r.).
Articole înrudite
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Cum a fost pedepsit un șofer de camion care a produs un accident în lanț în Germania?
- Amendă de 20.000 lei pentru un șofer de camion. Ce a făcut?
- Român, martor la uciderea unui șofer de camion în Germania. Motivul: războiul din Ucraina
- Un șofer de camion prins de poliție jucând Monopoly la volan. Ce amedă a luat?