Franța. Șase afgani înghețați, găsiți în camionul condus de doi români Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Două grupuri de migranți au fost descoperite în camioane conduse șoferi profesioniști români, unul în Franța, altul în Germania.
Swissinfo.ch scrie că cei șase tineri afgani descoperiți într-o parcare din Jura erau înghețați.
În aceeași zi, în două camioane conduse de români, polițiștii francezi și germani au descoperit două grupuri de migranți ilegali afgani, primul într-o parcare de camioane din Jura, al doilea într-un depozit din Gruneberg, la nord de Berlin. Șase refugiați afgani, dintre care patru pretind a fi minori, au fost descoperiți într-un camion din România, într-o zonă de odihnă a autostrăzii Jura, a declarat miercuri procurorul Lons-le-Saunier, Lionel Pascal, confirmând informații din cotidianul Progres. Cu vârste de 17-20 de ani, acești tineri afgani au fost urcați cu forța în semiremorca frigorifică de către persoane care aparțin probabil unor rețele criminale, a explicat procurorul. Șoferii români ai camionului au fost exonerați de orice implicare în traficul de migranți. Alertați de zgomote provenite din semiremorca lor, marți, într-o zonă de odihnă a autostrăzii, la Arlay, cei doi șoferi români din echipaj au avertizat jandarmeria. Au fost descoperiți șase bărbați într-o situație teribilă, „grav afectați de frig”, potrivit lui Lionel Pascal. Patru dintre ei au fost duși la spital. Afganii cred că s-au urcat în camion în România, dar, potrivit celor doi șoferi, este mai probabil ca aceștia să se fi urcat în Bulgaria.
Opt afgani în camionul unui român, în Germania
Tot miercuri, în jurul orei 12, angajații unei companii din Grüneberg au auzit zgomote într-un camion înmatriculat în Bulgaria, în timp ce descărcau marfa. Opt bărbați din Afganistan, șase cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani și doi între 22 și 23 de ani, au apărut la ușile semiremorcii frigorifice, informează Poliția din Brandenburg, într-un comunicat. În secția de poliție Oberhavel, șoferul român al camionului, în vârstă de 51 de ani, a fost audiat cu ajutorul unui interpret, i s-a verificat identitatea și apoi eliberat. Se pare că tinerii afgani și-au început călătoria în România acum câteva zile. Un angajat al biroului de protecție a tinerilor i-a dus pe cei șase minori într-un centru special. Cei doi bărbați au fost predați biroului central pentru imigrație din Eisenhüttenstadt.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?