Franţa. Microbuz cu români, spulberat de un camion. Un mort şi mai mulţi răniţi grav Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Un microbuz cu români care veneau din Spania a fost spulberat de un camion, în Franţa.
Un mort şi mai mulţi răniţi grav, după un impact teribil- acesta este bilanțul gravului accident. Românii erau muncitori sezonieri şi se întorceau în ţară.
Accidentul a avut loc în jurul orei 5.30, duminică dimineață, în apropiere de Loriol (Drôme), pe A7, spre Lyon. Un camion înmatriculat în Portugalia a lovit un microbuz care transporta muncitori sezonieri români, care se întorceau acasă din Spania.
Microbuzul a făcut pană, scrie francebleu.fr. Șoferul şi un pasager au coborât şi au început să schimbe roata, ceilalţi patru ocupanţi ai maşinii sau dat şi ei jos. A fost momentul în care camionul a intrat în plin în ei, chiar dacă şoferul acestuia a încercat în ultima clipă să evite impactul.
Camionul s-a răsturnat apoi şi a blocat tot sensul de mers pe autostradă. În impact, unul dintre muncitorii români a murit iar un altul a fost grav rănit. Şoferul microbuzului a fost şi el rănit, la fel cel al camionului, care are 37 de ani.
Împotriva lui poliţia a deschis dosar penal. Traficul a fost complet blocat 8 ore pe ambele sensuri ale autostrăzii.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?