FOTO. Autoutilitară implicată într-un accident cu cinci răniţi

FOTO. Autoutilitară implicată într-un accident cu cinci răniţi

Cinci persoane au fost rănite, marţi, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Vrancea, după ce o ambulanţă SMURD şi o autoutilitară s-au ciocnit. Doi dintre răniţi sunt paramedici, ceilalţi trei fiind din autoutilitară.


Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, accidentul a avut loc în zona Podu Zamfirei, între o ambulanţă SMURD şi o autoutilitară. Ambulanţa nu transporta niciun pacient, însă cinci persoane au fost rănite în urma coliziunii.

Două dintre victime provin din ambulanţa SMURD, fiind vorba de doi paramedici, iar celelalte trei din autoutilitară.

Victimele nu sunt încarcercate, fiind conştiente.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, Paula Enache, a spus că accidentul a avut loc pe DJ 204D, după ce şoferul unei autoutilitare nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o autospecială SMURD.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.