Euroins e în faliment. Până când mai sunt valabile polițele RCA Recomandat

Euroins e în faliment. Până când mai sunt valabile polițele RCA

Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii falimentului Euroins România Asigurare Reasigurare, anunţă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Poliţele emise de societate, cu excepţia celor de garanţii, mai sunt valabile până la data de 8 septembrie 2023.


”Tribunalul Bucureşti a confirmat astăzi starea de insolvenţă constatată de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia nr. 262/17.03.2023. După ce Curtea de Apel Bucureşti a respins, în două rânduri, solicitarea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. de a suspenda aplicarea deciziei A.S.F., Tribunalul Bucureşti a hotărât să deschidă procedura falimentului societăţii de asigurare. În acest context, potrivit legislaţiei în vigoare, ASF anunţă că poliţele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi, respectiv până la data de 8.09.2023 (exceptând poliţele de garanţii, pentru care termenul de valabilitate este de 150 de zile şi se împlineşte la data de 7.11.2023)”, anunţă ASF.

După împlinirea termenelor de mai sus, poliţele emise de Euroins România încetează de drept şi, prin urmare, este necesară încheierea unor poliţe noi.

Atât persoanele care au suferit daune acoperite de poliţe de asigurare emise de Euroins România (atât daune provocate de terţi asiguraţi RCA la societate, cât şi daune acoperite de alte tipuri de asigurări), cât şi clienţii societăţii, care solicită returnarea parţială a primei de asigurare, se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.).

Pe site-ul Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) se pot găsi paşii care trebuie urmaţi pentru a solicita despăgubirea, precum şi paşii care trebuie urmaţi pentru restituirea primei.

Pentru a asigura echitatea în relaţia cu toţi petenţii, F.G.A. înregistrează şi analizează cererile în ordinea primirii acestora. Statusul cererilor de plată poate fi urmărit online pe site-ul FGA.

Consiliul A.S.F. a hotărât, prin Decizia nr. 262/17.03.2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, să retragă autorizaţia de funcţionare a Euroins România, constatând totodată starea de insolvenţă a societăţii, în condiţiile existenţei unui deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei şi a unui deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei.

În perioada 2020 - 2023, Autoritatea a desfăşurat mai multe acţiuni ample de control, finalizate cu sancţiuni confirmate, la rândul lor, de instanţele competente.


VERSUS S03E01


SCHMITZ CARGOBULL S.KOE IN ROMANIA

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.