Drulă: Proiectarea autostrăzii Comarnic-Brașov e blocată Recomandat

Drulă: Proiectarea autostrăzii Comarnic-Brașov e blocată

De 3 luni nu se mai întâmplă nimic pe acest proiect, pentru care am semnat contractul de proiectare în februarie, anunță ex-ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„În 2021 trebuia să avem (cf. calendar contractual) traseul final aprobat și bătut în cuie, bazat pe cele două analize multi-criteriale faza 1 și faza 2. În plus, și investigațiile de teren preliminare realizate deja.
Nici măcar primul livrabil, analiza variantelor de traseu faza 1 (AMC1), nu a fost îndeplinit, deși, când am plecat de la minister, era programat pentru 14 septembrie.
Cât am fost la minister, contractorii erau ținuți din scurt, cu termene urmărite și ședințe de progres. Acum, pare că consultantul Consitrans își face de cap și e lăsat să ignore responsabilitățile contractuale.
Să aibă legătură asta cu numirea de către PNL ca președinte al Consiliului de administrație al CNAIR a omului lui Dan Voiculescu, chiar fostul director general timp de 6 ani al firmei Consitrans?
Dle. Grindeanu, poate între două interviuri și trei plimbări pe șantiere, vă ocupați puțin și de proiectele mari de investiții.
Mai ales că despre autostrada Ploiești-Brașov v-am întrebat la audieri și v-ați luat un angajament”, a spus Drulă.

Luptă și declarații politice
Declarația lui Drulă poate fi văzută în contextul luptei politice dintre cei doi informaticieni din partide diferite, dintre care unul a condus până de curând, iar altul conduce în prezent Ministerul Transporturilor.
Ipocrizia fostului ministru Cătălin Drulă reiese din faptul că, pentru că a fost în funcție până la data de 08 septembrie 2021, știe foarte bine cu ce probleme se confruntă proiectantul pe acest contract, "Completare/Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru “Autostrada Bucureşti – Braşov, tronson Ploieşti – Braşov”.
Contractul a fost semnat în data de 16 februarie 2021 și a primit ordin de începere la 07 martie 2021, adică ambele în mandatul de ministru al Transporturilor al lui Drulă.
Cele mai multe probleme ale derulării acestui contract au apărut în timpul ministeriatul lui, așa cum reiese din documentele Consiliului Județean Prahova, o instituție implicată total în realizarea acestui tronson de autostradă.

Să enumerăm mai întâi obstacolele apărute în timpul ministeriatului lui Drulă:
- CNAIR avea în derulare o procedură de achiziţie publică pentru proiectare şi execuţie VO Comarnic, dar, din motive discutabile, a întârziat semnarea contractului;
- au existat probleme în realizarea studiului de trafic, astfel încât a fost nevoie să se realizeze corecţii cu privire la volumul de trafic recenzat; din cauza pandemiei a crescut şi volumul de trafic pe calea ferată, astfel încât datele primite iniţial a fost necesar să fie actualizate;
- analiza de traseu a fost modificată, în 23 iulie 2021, din cauza depozitului SEVESO al firmei germane de logistică Dachser, la km 73, care, ca urmare a propunerilor de traseu ale proiectantului, a modificat planul de Securitate ISU, pus la dispoziţie de CJ Prahova;
- la şedinţa de lucru din 23 iulie 2021 de la CJ Prahova, reprezentanții acestei din urmă instituții au adus, în format .kmz, traseele proiectelor care se suprapun peste traseul autostrăzii;
- imediat după această întâlnire, la finalul lunii iulie, CNAIR a fost notificată în legătură interferenţele dintre proiectul autostrăzii și proiectele CJ Prahova; Compania Națională de Drumuri a trebuit să ia decizii cu privire la modalitatea de abordare a lucrărilor, întrucât, pe sectoare de drum, trebuie realizate lucrări care vor coexista cu proiectele CJ Prahova;
- la sfârşitul lunii iulie, toate instituțiile implicate în proiect au primit Studiul de trafic, Activităţi preliminare referitoare la arheologie, Geotehnica preliminară şi Raportul de mediu preliminar. Mai era în lucru doar Studiul Schimbărilor climatice.
- CNAIR a organizat o şedinţă comună cu CJ Prahova în 30 august 2021, în prezenţa lui Cătălin Drulă, la acea oră ministru al Transporturilor, şi i-a cerut proiectantului să realizeze AMC (analiza multi-criterială, care îți permite să alegi varianta optimă după mai multe criterii: mediu, trafic, impact social, etc.) fără a ţine cont de investiţiile CJ Prahova;
- MApN a transmis, în luna august, că nu sunt interferenţe cu obiective militare în judeţul Prahova. O lună mai târziu, în data de 20 septembrie 2021, MApN a revenit și a anunțat că există suprapuneri cu terenurile de instrucţie de la Predeal şi Râşnov şi solicită modificarea traseelor;
- în luna septembrie 2021, tot personalul departamentului de mediu al proiectantului s-a îmbolnăvit de coronavirus, CNAIR a fost notificată cu privire la aplicarea forţei majore, iar activitatea a fost reluată doar în data de 11 octombrie.

Problemele erei "post-Drulă":
- în data de 23 octombrie 2021, CJ Prahova a solicitat o nouă întâlnire cu privire la coexistenţa traseelor autostrăzii cu obiectivele lor de investiţii;
- a fost realizată ridicarea topografică de detaliu pentru zona km 168+800 – 173+300 şi zona nodului rutier cu DN1 la Codlea.
Din informațiile noastre, în acest moment, din cauza multiplelor schimbări de trasee şi soluţii tehnice solicitate de MApN şi CJ Prahova, AMC (analiza multi-criterială) pentru proiectul Ploiești-Brașov este finalizată și urmează să fie transmisă către CNAIR mâine, 10 decembrie 2021.

Demonizarea Băsistă
Dacă fostul președinte Traian Băsescu se pricepea cu adevărat la ceva, acest lucru se numește "demonizarea adversarului".
Unul dintre cei "demonizați" este Dan Voiculescu, pentru faptul că televiziunile din proprietatea acestuia din urmă au fost constant (justificat sau nu!) în opoziție cu politica dură a fostului președinte.
Și, după ce "diavolul a fost creat", s-a mers pe strategia de a-i discredita pe toți cei care au avut, în vreun moment sau altul al vieții lor, vreo legătură cu Voiculescu.
Faptul că patronul Antenelor a avut, de-a lungul timpului, mii de angajați nu îi deranjează deloc pe "profesioniștii mânjitoriilor".
În această categorie se încadrează Cătălin Drulă atunci când îl în numește pe președintele Consiliului de administrație al CNAIR drept "omul lui Dan Voiculescu".
Drulă știe foarte bine că "omul" a ieșit complet din politică și a plecat de la Dan Voiculescu cu zeci de ani în urmă. Dar, pentru că și el e politician, supărat că i s-a luat "ciocolata", fostul ministru userist "deversează vidanja".
Pe Drulă îl mai scoate din sărite și faptul că actualul președinte al CA al CNAIR a fost, "timp de 6 ani", director general al unei firme de proiectare de drumuri, adică este validat de piață și, prin urmare, este competent. În opoziție, Cătălin Drulă este doar un informatician ratat, ajuns ministru al Transporturilor doar prin "validarea meritelor sale de politruc".

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.