DN13. Accident între un tractor și un camion Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Traficul pe Drumul Național 13 a fost blocată complet în urma unui accident care a avut loc sâmbătă, 25 noiembrie 2023.
Polițiștii brașoveni au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier, petrecut în apropiere de Rupea, în care au fost implicate un camion și un tractor.
La scurt timp după apelul făcut la 112, mai multe echipaje de poliție au ajuns la fața locului, dar au fost trimise și cadre medicale pentru a acorda ajutor uneia dintre victime.
„În accident sunt implicate 2 autovehicule, iar în urma coliziunii dintre acestea 1 persoană beneficiază la acest moment de sprijin medical. La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic și se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul. Din cauza poziției vehiculelor, circulația rutieră este blocată, drept pentru care Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să aleagă ruta alternativă, respectiv prin orașul Rupea”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.
Traficul rutier a fost reluat în integralitate după finalizarea activităților de cercetare și îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil.
Articole înrudite
- Autostrada București-Pitești, blocată de un camion rămas pe carosabil
- Giurgiu. Șofer încarcerat, după un accident cu un camion
- Neamț. Drum blocat din cauza aluviunilor și a unui camion derapat
- A intrat cu 150 km/h într-un camion, după ce și-a lăsat soția într-o baltă de sânge
- Bacău. Accident cu 4 victime între un autoturism și un camion