Daimler Trucks şi-a majorat numărul de livrări internaţionale cu 12%

Daimler Trucks şi-a majorat numărul de livrări internaţionale cu 12%

Divizia Trucks a Daimler şi-a majorat numărul de livrări internaţionale în primele 11 luni ale anului 2017 cu 12% faţă de rezultatele înregistrate în 2016, ajungând la 422.500 unităţi, în ciuda continuării condiţiilor diferite de piaţă, au anunţat, joi, reprezentanţi ai companiei.

La nivelul pieţei locale, divizia Truck & Bus a Mercedes-Benz România şi-a consolidat poziţia de lider al pieţei de camioane, pentru al patrulea an consecutiv. Deşi piaţa autovehiculelor comerciale grele a fost mai mică decât în 2016, Mercedes-Benz şi-a crescut cota de piaţă cu 1,7% în primele unsprezece luni din 2017, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, ajungând la o cotă totală de piaţă de 21,8%.

Cel mai bine vândut model a fost Mercedes-Benz Actros pentru transport internaţional, acesta ocupând o pondere de circa 80% din totalul vânzărilor locale ale diviziei Truck & Bus a Mercedes-Benz România.

Până la finalul lunii noiembrie 2017, Daimler a livrat mai multe autocamioane decât pe întreg parcursul anului 2016, când divizia de camioane a Daimler a comercializat aproximativ 415.100 vehicule la nivel global sub brandurile Mercedes-Benz, FUSO, Freightliner, Western Star, Thomas Build Buses şi BharatBenz.

Pe baza rezultatelor iniţiale din luna decembrie 2017, estimările Daimler Trucks arată că, la finele anului, volumul total de vânzări realizate la nivelul diviziei se ridică la circa 465.000 vehicule (fa?ă de cele 415.100 comercializate în 2016). Cifrele finale de vânzări vor fi comunicate public cu ocazia conferinţei anuale de presă a Daimler, ce urmează să aibă loc la data de 1 februarie 2018.

'Estimăm că volumul de vânzări realizate de Daimler Trucks pe parcursul întregului an 2017 se ridică la 465.000 autocamioane - semnificativ mai mult faţă de rezultatul din 2016 şi, totodată, considerabil mai mult faţă de estimările noastre iniţiale, de la începutul anului. Acest rezultat excelent a fost posibil datorită calităţii de top a produselor noastre şi a performanţelor excelente ale echipei la nivel internaţional - cu atât mai importante în contextul provocărilor anumitor pieţe la nivelul cărora operăm. Le mulţumesc public tuturor angajaţilor Daimler Trucks pentru eforturile lor extraordinare', arată Martin Daum, membru al Consiliului de Administraţie al Daimler AG, responsabil pentru divizia Trucks & Buses, într-un comunicat remis AGERPRES.

Divizia Trucks a Daimler şi-a majorat vânzările în regiunea UE30 (Uniunea Europeană, Elveţia şi Norvegia) cu 3 procente în primele 11 luni ale anului 2017, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (71.100 unităţi, între ianuarie - noiembrie 2016).

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.