Cum a fost pedepsit un șofer de camion care a produs un accident în lanț în Germania?

Cum a fost pedepsit un șofer de camion care a produs un accident în lanț în Germania?

Un șofer român de TIR ar putea fi condamnat la minimum cinci ani de închisooare după ce anul trecut a produs un accident în lanț pe o autostradă din Germania, accident soldat cu patru răniți. Deocamdată, el a fost obligat să plătească o amendă uriașă.

Judecătoria Lugoj a recunoscut în această săptămână hotărârea definitivă a autorităților din Germania privind amenda de 750 de euro dată șoferului român imprudent, amendă la care se adaugă cheltuieli judiciare de 81 de euro. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

 În fața judecătorilor români, șoferul de TIR a cerut anularea amenzii, motivând că nu a fost informat de oficialii din Germania că a fost deschisă o acțiune împotriva sa. Numai că magistrații germani l-au contrazis clar cu acte, arătând că acesta a fost informat personal cu privire la dreptul său de a contesta cauza şi termenul unei asemenea căi de atac.

Conform procurorilor din Germania, în dimineața zilei de 3 iulie 2023, șoferul român, originar din Buziaș, conducea un TIR pe autostrada federală 8 între Karlsruhe și Pforzheim, în zona localității Pforzheim.

”Ca urmare a neacordării atenției necesare traficului rutier înconjurător, la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulație de pe banda din mijloc pe banda din dreapta, intimatul a trecut cu vederea autoturismul Mazda al unui cetățean german și l-a tamponat pe acesta cu TIR-ul. În consecință, autoturismul Mazda a fost rotit, a derapat spre stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism Smart, care circula pe banda din stânga, iar în cele din urmă s-a oprit transversal pe banda din stânga. O altă mașină care venea pe banda din stânga a trebuit să frâneze brusc, ceea ce a făcut ca aceasta să fie tamponată din spate de un alt autoturism”, spun procurorii germani în rechizitoriu.

Și, ca urmare a accidentului în lanț produs de șoferul român patru șoferi germani au fost răniți. Doi dintre ei au suferit contuzii multiple, un altul a suferit maimulte fracturi, iar un al patrulea șofer a avut contuzii și o entorsă la coloana cervicală. Traficul pe respectiva porțiune de autostradă a fost blocat mai multe ore și s-a format o coloană de mașini pe 15 kilometri.

În afară de amenda pe care trebuie să o plătească, șoferul român va fi judecat pentru patru infracțiuni separate de vătămare din culpă. Și, conform Codului penal german, pedeapsa pentru o astfel de infracțiune este de închisoare până la cinci ani sau amendă. Procesul încă este pe rol în Germania, o sentință în primă instanță urmând a fi dată în 2025. Prejudiciul total a fost estimat la 82.000 de euro. (adevarul.ro)


IVECO ANDREI GAGEA


SCHMITZ OKTOBERFEST 2024
      

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.