Craiova. Un șofer a "arat" cu camionul un sens giratoriu Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Un şofer de camion nu a mai ocolit sensul giratoriu şi a trecut direct prin acesta pe Centura de Nord a Craiovei.
Motivul ar fi acela că nu a mai avut timp să vireze, cel mai probabil din cauză că avea viteză mare și a preferat să meargă drept prin sensul giratoriu.
Din primele informaţii, se pare că şoferul de camion a vrut să protejeze marfa pe care o căra, compusă numai din electrocasnice.
Acesta a făcut tot posibilul să evite să se răstoarne.
Aşa că a brăzdat sensul giratoriu.
Camionul a suferit câteva daune, însă nimic deosebit.
„În noaptea de 19/20 septembrie, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 65 F – Centura de Nord a Craiovei. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, în jurul orei 02.10, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din judeţul Bacău, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe DN 65F – Centura de Nord a Craiovei, din direcţia Bucureşti către Filiaşi, la intersecția cu DN 6 B, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, trecând peste sensul giratoriu, acroşând două indicatoare rutiere. În urma evenimentului rutier, nu au rezultat victime omeneşti. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, acestuia fiindu-i întocmit proces-verbal de sancţiune contravenţională conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep“, a transmis IPJ Dolj cu privire la accidentul de pe Centura de Nord.
Articole înrudite
- VIDEO. Şofer profesionist, prins când circula pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti
- Dolj: Un șofer profesionist a intrat în gardul a două locuinţe şi în două maşini parcate, după ce a suferit un infarct
- 50 de km de Drum expres se deschid anul acesta. Care e traseul?
- Mai apare o autostradă în România. Pe unde va trece?
- Cluj: Un camion s-a răsturnat într-un sens giratoriu