Cod Roșu activat după ce un microbuz a fost implicat într-un grav accident Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un microbuz de transport persoane a fost implicat într-un accident care s-a produs, luni, pe DN 6, la ieşirea din Alexandria spre Bucureşti, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie.
Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, evenimentul s-a produs între Alexandria şi Vităneşti, fiind implicate un microbuz de transport persoane, în care se aflau opt pasageri, şi un autoturism.
Toate cele nouă persoane implicate în accident se află în investigaţii medicale la locul accidentului.
Circulaţia rutieră în zonă este blocată pe ambele sensuri, valorile de trafic fiind ridicate, arată sursa citată.
"Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. La faţa locului, echipajele operative intervin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal şi victime multiple, şapte ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ. În sprijinul forţelor din teren, a fost solicitat şi un elicopter SMURD", au transmis şi reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?