Cine e vinovat că nu avem Autostradă pe Valea Prahovei? Răspunde comisarul pentru Transporturi

Cine e vinovat că nu avem Autostradă pe Valea Prahovei? Răspunde comisarul pentru Transporturi

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, explică faptul că România nu a inclus aproape niciodată controversata autostradă Comarnic Brașov între proiectele finanțate din bani europeni. Vălean arată că România a căutat mereu alte surse de finanțare, iar rezultatul este că după 20 de ani de așteptare încă nu avem respectiva autostradă.

”Noi nu avem autostrada Comarnic - Brașov, nu din cauza Uniunii Europene, ci din cauza României. Asta apropo de faptul că unii zic ce face Uniunea pentru noi. Nu o să vină Uniunea Europeană să ne facă nouă Comarnic-Brașov. Acesta este unul din proiectele care n-a fost aproape niciodată inclus pe lista proiectelor cu finanțare europeană.

Tot timpul România a dorit sub diverse forme să realizeze singură acest proiect. Deci nu e ceva care e în agenda Uniunii Europene, a Comisiei, pentru România. Am văzut ultimele încercări, chiar cu ajutorul autorităților regionale să se realizeze această autostradă sau ce ar putea fi ea. Am văzut discuții, chiar că în zonele puternic turistice poate nu este recomandabil să ai autostradă, ci alte soluții de degrevare a traficului care să-ți permită să ajungi de la Ploiești la Brașov fără să pui mega-autostradă prin mijlocul stațiunilor de pe Valea Prahovei.

Iată ăsta este un exemplu pentru cea ce înseamnă ca de 30 de ani să te tu gândești ce ai de făcut acolo și să nu faci nimic. Deci nu mai nu e vina nimănui decât a României și a conducerii regionale și naționale că nu venim un proiect sustenabil. Acum sunt din Ploiești și știu ce înseamnă, sunt perfect afectată de lipsa acestei verigi”, a declarat Adina Vălean, într-un interviu pentru Hotnews.


STAREA TRANSPORTURILOR - CONSTANTIN ISAC


bratu swinger

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.