Cât costă noul sistem de tarifare al CNAIR și cine îl face? Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit o singură ofertă pentru noul sistem electronic de tarifare a autovehiculelor care circulă pe rețeaua rutieră națională, respectiv de la Vodafone România, a anunțat luni Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Contractul prevede atât servicii de dezvoltare și implementare a soluției informatice cât și furnizarea de echipamente software de bază.
Valoarea estimată a contractului este de maximum 224,68 de milioane de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin PNRR.
Durata contractului este de 84 de luni din care 24 de luni pentru serviciile de dezvoltare şi implementare a soluţiei informatice și pentru furnizarea echipamentelor și a programelor.
„Prin această investiție dorim să construim un nou sistem informatic integrat destinat gestionării tarifului de utilizare a infrastructurii rutiere, în conformitate cu prevederile Uniunii Europene. Noul sistem de tarifare va îngloba atât un mod de tarifare bazat pe perioada de utilizare a infrastructurii rutiere (time based) pentru autoturisme, autobuze, autocare si autovehiculele de transport marfă cu masa totala maxima autorizata (MTMA) ≤ 3,5 tone cât și un mod de tarifare în funcție de distanta parcursă (distance based) pentru autovehiculele de transport marfa cu MTMA> 3,5 tone”, a explicat Cristian Pistol, pe pagina proprie de Facebook.