Care mașini trebuie să facă ITP la fiecare 6 luni? Recomandat

Care mașini trebuie să facă ITP la fiecare 6 luni?

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 3/2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul transportului rutier.

Astfel, sunt exceptate de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv vehiculele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h. De asemenea, este stabilită efectuarea la şase luni a inspecţiei tehnice periodice a tuturor autovehiculelor care desfăşoară activitatea de RENT CAR, atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere. Legea merge la promulgare, informează News.ro.


Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare clarificarea unor aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale.

Prin aceste modificări, sunt exceptate de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv vehiculele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h sau vehiculelor lente, vehiculelor cu şenile, tramvaielor şi vehiculelor cu tracţiune animală.
Mașinile Uber și Bolt fac ITP-ul la 6 luni
Totodată, este stabilită efectuarea la 6 luni a inspecţiei tehnice periodice a tuturor autovehiculelor care desfăşoară activitatea de RENT CAR, atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere.


STAREA TRANSPORTURILOR - RADU DINESCU


VERSUS SO3E04

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.