Camion cu lemne confiscat. Care au fost motivele? Recomandat

Camion cu lemne confiscat. Care au fost motivele?

Luni, 23 septembrie 2024, în jurul orei 14:48, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră (SPR) 11 Pojorâta au fost alertați de colegii lor din cadrul Poliției Municipale Câmpulung Moldovenesc cu privire la un transport suspect de material lemnos efectuat de un ansamblu de vehicule. Acesta era format dintr-un camion marca Man și o remorcă.

Vehiculul suspect a fost interceptat și condus într-o parcare pentru verificări. În urma consultării aplicației SUMAL CONTROL, s-a constatat că transportul de lemn era însoțit de două avize de însoțire. Cu toate acestea, ambele avize au fost încărcate pe server abia la ora 15:19:24, exact la momentul în care vehiculul a fost oprit de poliție, deși transportul fusese inițiat la ora 14:28:40.

După aceste verificări, ansamblul a fost condus la Centrul de Prelucrare a Fructelor de Pădure din Sadova, unde s-a inventariat materialul lemnos. Cantitatea totală transportată era de 35,81 metri cubi, iar întreaga încărcătură a fost predată în custodie șefului centrului.

Faptul că avizele nu au fost încărcate la timp pe server și momentul coincident al actualizării acestora au ridicat suspiciuni asupra legalității transportului. În consecință, poliția a deschis un dosar penal pentru investigarea infracțiunii de transport de material lemnos în volum de peste 10 mc fără documente de transport corespunzătoare, conform articolului 68, alin. 21 din Codul Silvic (Legea 46/2008).

Prin ordonanța emisă la aceeași dată, s-a dispus indisponibilizarea următoarelor bunuri: autoutilitara marca Man și remorca aparținând SC Rancanar SRL Pojorâta, certificatul de înmatriculare al vehiculului și al remorcii, cheia de contact a autoutilitarei, o tabletă marca Samsung și cantitatea de material lemnos transportată.

Ansamblul de vehicule, evaluat la aproximativ 65.000 de euro, a fost transportat la o locație special amenajată din comuna Stroiești, unde a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.


GEORGE NIȚĂ STAREA TRANSPORTURILOR


FORD TRUCKS LANSARE F-LINE
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.