Camion cu cherestea oprit de poliție. NU avea acte
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 19.00, pe D.N.1, în localitatea bihoreană Tileagd, polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din localitatea Vama, județul Suceava, în timp ce transporta, cu un autotren cu semiremorcă 51,98 de metri cubi de cherestea de rășinoase.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, s-a constatat că documentele legale de însoțire a transportului de material lemnos fuseseră emise pentru 38,92 metri cubi de cherestea de rășinoase, iar diferența, de 13,06 metri cubi de cherestea de rășinoase, era fără proveniență legală.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente specifice de transport, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
Totodată, au fost dispuse ridicarea în vederea confiscării a celor 13,06 metri cubi de cherestea de rășinoase, fără proveniență legală, în valoare de 15.000 de lei, precum și indisponibilizarea autotrenului cu semiremorcă cu care a fost efectuat transportul de material lemnos.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?