BREAKING NEWS. Groparul drumurilor din România, Narcis Neaga, DEMIS de premierul Dăncilă
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Premierul Viorica Dăncilă a solicitat revocarea directorului general interimar al CNAIR Narcis Neaga, acuzând că a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deva, asumate a fi finalizate la sfârşitul anului 2018.
Potrivit comunicatului Executivului, premierul a cerut Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiţii în infrastructura de transport.
"Astfel, premierul a solicitat explicaţii cu privire la întârzierile de proiectare şi execuţie pentru tronsoanele 2 şi 3 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti, precum şi la întârzierea lansării procedurii de execuţie pentru tronsonul 4 al aceluiaşi proiect. Totodată, şeful Executivului a cerut să-i fie prezentate explicaţii cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitaţie pentru execuţia secţiunilor 3 şi 4 din Drumul expres Piteşti-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor iniţiale", transmite sursa citată.
Viorica Dăncilă acuză actuala conducere a Companiei Naţionale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR ) că a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deva, asumate a fi finalizate la sfârşitul anului 2018.
"În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR", se mai arată în comunicatul de presă.
Narcis Neaga a revenit la conducerea CNAIR, după ce a mai deţinut funcţia, în mai 2018.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?