Belgia. Polițistul despre șoferul profesionist, după accident: "Să aprindă o lumânare, a avut noroc…” Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Un șofer profesionist a pierdut controlul camionului pe care îl conducea în apropiere de Brasménil, pe autostrada E42, între Tournai și Mons, iar ansamblul a fost rupt în două.
Polițistul care l-a văzut apoi pe șofer ieșind din cabina strivită de copaci crede că acesta e un miracol, scrie cotidianul de limbă franceză regional belgian L'Avenir.
Accidentul s-a produs vineri, puțin înainte de ora 16.00, pe autostrada E42, la ieșirea din Maubray, iar când salvatorii au ajuns la fața locului au avut parte de imagini teribile.
Un șofer polonez a pierdut controlul camionului, a ieșit de pe șosea în dreapta, cabina a lovit mai mulți copaci și a fost efectiv ruptă de semiremorcă.
Din cauza impactului cu pomii, cabina a rămas apoi la metri buni în spatele semiremorcii, strivită.
Șoferul a reușit apoi să iasă singur dintre fiarele contorsionate, suferind răni minore.
Ofițerul care a coordonat intervenția poliției belgiene la locul accidentului a spus: „Șoferul poate să meargă să aprindă o lumânare, a avut noroc…”.
Într-adevăr, când vedem starea cabinei, literalmente desprinsă de remorcă, în timp ce motorul a fost smuls și găsit la câțiva metri distanță, am putea crede că șoferul a avut parte de ceva mai rău, scrie sursa citată.
„Șoferul, originar din Polonia, a fost îngrijit de serviciile de urgență”, a adăugat căpitanul Vaesken.
„Nu a fost nevoie să fie descarcerat, a putut să iasă singur din habitaclu. După un prim control în ambulanță, prognosticul său vital a fost excelent, va fi transferat într-un spital pentru examinări medicale ulterioare”, a mai spus polițistul.
Pompierii au fost nevoiți să taie mai mulți copaci, pentru a îndepărta apoi cabina dintre arbori.
Circulația a fost complet închisă câteva ore, apoi s-a putut conduce pe banda exterioară a autostrăzii.
Articole înrudite
- VIDEO. Şofer profesionist, prins când circula pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti
- Autostrada București-Pitești, blocată de un camion rămas pe carosabil
- Dolj: Un șofer profesionist a intrat în gardul a două locuinţe şi în două maşini parcate, după ce a suferit un infarct
- Șoferul de camion, implicat în accidentul mortal din Portul Constanța, a fost arestat
- Ce s-a întâmplat la reconstituirea uciderii șoferului român de camion. Scandalos!