Bărbați arestaţi după ce ar fi furat bani din cabina unui camion Recomandat

Bărbați arestaţi după ce ar fi furat bani din cabina unui camion

Doi tineri sunt cercetaţi într-un dosar de tâlhărie după ce ar fi furat bani din cabina unui TIR. Indivizii au avut şi un comportament agresiv faţă de poliţiştii care i-au urmărit şi i-au prins. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi instanţei pentru măsuri preventive.

Tinerii în cauză, ar fi sustras, marţi, o sumă de bani din cabina unui TIR staţionat într-o parcare de pe marginea centurii ocolitoare a localităţii Călimăneşti şi apoi ar fi plecat cu un autoturism. Poliţiştii au dat autoturismul în urmărire, l-au identificat în trafic în localitatea Dăeşti şi au reuşit să-l oprească la Râmnicu Vâlcea, după o urmărire pe circa opt kilometri.

"La data de 31 ianuarie (...) s-a constatat faptul că persoane necunoscute ar fi sustras dintr-o cabină a unui autotren, care era staţionat într-o parcare de pe marginea DN7 CC, km 5+000, în localitatea Călimăneşti, o sumă de bani, după care ar fi părăsit locul faptei cu un autoturism. Imediat, autoturismul în cauză a fost dat în urmărire, fiind identificat în localitatea Dăeşti de către poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea şi Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, care au procedat la efectuarea semnalului de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat şi a mărit viteza de deplasare.

În continuare, s-a procedat la urmărirea autoturismului în trafic, pe DJ703L, din direcţia Dăeşti către Râmnicu Vâlcea, timp în care a fost solicitat sprijin unui alt echipaj de poliţie, care se deplasa din sensul opus de mers, reuşind astfel să oprească autoturismul în cauză, după aproximativ 8 kilometri, pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea", a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.

După ce au fost opriţi, şoferul autoturismului şi alte două persoane din maşină ar fi manifestat un comportament agresiv faţă de poliţişti, fiind imobilizaţi şi conduşi la sediul poliţiei pentru audieri.


FORD TRUCKS 3000


STAREA TRANSPORTURILOR - CONSTANTIN ISAC

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.