Austria rămâne fermă: Va vota împotriva intrării României în Schengen
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat că Viena îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi nu are de gând să-şi schimbe opinia la Consiliul JAI din 8-9 decembrie.
Gerhard Karner a declarat marţi dimineaţa, într-o emisiune la postul public de televiziune, că Viena îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi nu are de gând să-şi schimbe opinia la Consiliul JAI din 8-9 decembrie, relatează presa austriacă.
Aflat la Tirana, cancelarul austriac Karl Nehammer, a confirmat ulterior această poziţie, relatează News.ro.
Ministrul a dezminţit informaţiile potrivit cărora Austria ar putea ceda presiunilor la Consiliul miniştrilor de interne din UE care are loc în 8 decembrie la Bruxelles.
"În acest moment, refuzăm extinderea Schengen cu România şi Bulgaria", a spus ministrul.
De asemenea, nu va exista nici o aprobare condiţionată a aderării la Schegen, adică aderarea la vară, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii - a precizat un purtător de cuvânt al ministrului într-un interviu acordat cotidianului „Kleine Zeitung”.
Protecţia frontierelor, spun oficialii austrieci, pur şi simplu nu funcţionează, iar Bulgaria şi România trebuie să fie tratate la pachet.
Aflat la Tirana, la summitul unde participă şi preşedintele Klaus Iohannis, cancelarul austriac Karl Nehammer a confirmat această poziţie a Austriei: „Ministrul de interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria şi România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranţi ilegali care au ajuns în Austria neînregistraţi. Asta înseamnă că au trecut pe la graniţa externă a Uniunii Europene şi au ajuns într-o ţară internă, aşa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a spus Karl Nehammer.
Şi ministrul austriac pentru Europa, Karoline Edtstadler, a reiterat marţi refuzul Austriei faţă de extinderea spaţiului Schengen. "Nu putem vota în favoarea extinderii spaţiului Schengen pentru că este vorba şi de securitatea cetăţenilor europeni", a declarat ea, după o întâlnire cu omoloaga din Suedia, Jessika Roswall, la Stockholm.
Suedia va prelua preşedinţia Consiliului UE în prima jumătate a anului 2023, iar Karoline Edtstadler crede că preşedinţia suedeză vine "la momentul potrivit pentru a aborda această problemă".
"Odată cu Suedia, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este preluată de un stat care are multă experienţă în ceea ce priveşte afluxul de imigranţi. Prin urmare, sunt foarte încrezătoare că Suedia va face tot ce îi stă în putinţă, în timpul preşedinţiei, pentru a menţine această problemă în prim-planul agendei şi pentru a evidenţia soluţii", a declarat Edtstadler.
Ministrul austriac pentru Europa, care face parte din acelaşi partid conservator OeVP ca şi ministrul de interne şi cancelarul austriac, a deplâns, la rândul ei, faptul că spaţiul Schengen "nu funcţionează" şi a menţionat aceleaşi cifre - 75 la sută dintre solicitanţii de azil care au ajuns în Austria nu fuseseră înregistraţi înainte, deşi acest lucru era contrar legislaţiei europene.