VIDEO. A intrat cu masina in stalp, apoi intr-un camion, la Medgidia

VIDEO. A intrat cu masina in stalp, apoi intr-un camion, la Medgidia

Medicii constănţeni au fost solicitaţi marţi, 28 ianuarie, să intervină la Medgidia, după ce un şofer a intrat cu maşina într-un stâlp, în parcarea Liceului numărul 2 din localitate. Şoferul a fost rănit.

”Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență apărute în urma unui accident rutier. Au intervenit colegii de la detașamentul Medgidia cu o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor. La ajungerea la fața locului, au găsit 2 victime conștiente, din care una este încarcerata. Pompierii au intervenit cu mijloacele specifice pentru extragerea acesteia”, potrivit reprezentanților ISU Dobrogea.

Potrivit oamenilor legii, accidentul rutier a avut loc pe fondul vitezei. Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani, a pierdut controlul direcției de mers, părăsind partea carosabilă spre stânga și intrând în coliziune cu un stâlp pentru iluminat public. În urma impactului, autoturismul a ricoșat într un tir care se afla staționat regulamentar. În cauză continuă cercetările.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.