7.000 de euro mită pentru obținerea permisului auto Recomandat

7.000 de euro mită pentru obținerea permisului auto

Procurorii DNA fac percheziții, joi, la sediul Serviciului Județean Anticorupție Suceava, la Serviciul Permise Suceava și la filiale ale Registrului Auto Român din București și din cinci județe, într-un dosar privind eliberarea frauduloasă de permise auto și de înmatriculare a unor mașini, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

UPDATE 13.00 Mai mulţi angajaţi ai Serviciului de permise şi înmatriculări auto Suceava sunt suspectaţi în dosarul instrumentat de DNA. Suspecţii ar fi primit sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 de euro pentru a ajuta mai multe persoane să promoveze proba teoretică şi proba practică pentru obţinerea permisului de conducere.

Poliţiştii DGA, sub coordonarea procurorilor DNA, pun în executare, joi, aproximativ 60 de mandate de percheziţie domiciliară în acest dosar de corupţie în care sunt implicaţi şi angajaţi ai ministerului, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

"Printre suspecţi se află şi angajaţi ai Serviciului de persmise şi înmatriculări Suceava, dar şi alte persoane fără calitate specială, implicate în activitatea ilegală de obţinere a permiselor de conducere şi de înmatriculare a vehiculelor”, a precizat aceasta.
Suspecţii sunt bănuiţi că primeau sume mari de bani de la cei care nu reuşeau să treacă probele pentru obţinerea permisului de conducere.
"Probele administrate în acest caz au evidenţiat crearea unei reţele de intermediere a obţinerii permisului de conducere prin fraudarea probei teoretice şi a celei practice în schimbul unor sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 de euro pentru un permis”, a adăugat Dajbog.

Perchezițiile au loc la Serviciul Județean Anticorupție Suceava, la Serviciul Permise Suceva, la un atelier unde erau confecționate plăcuțe cu numere de înmatriculare, precum și la reprezentanțele RAR din București și din Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, conform surselor judiciare citate.

Dosarul vizează infracțiuni de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Potrivit surselor citate, este vorba despre o grupare din care ar face parte angajați de la Permise și polițiști suspectați că luau mită pentru a elibera fraudulos permise auto sau pentru înmatricularea unor mașini care nu îndeplinau condițiile legale.

Comunicatul transmis joi de DNA:
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracțional organizat, presupus săvârșite în perioada 2018-2020.
În cursul zilei de 26 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 67 de locații situate pe raza municipiului București și a județelor: Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, din care nouă sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei".

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.