50 de cetăţeni străini, depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei

50 de cetăţeni străini, depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 50 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei TIR-uri.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni turci, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, băuturi alcoolice și produse alimentare pentru societăți comerciale din Germania și Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, în total, 43 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Siria, Irak, Iran și Yemen, unii dintre aceștia fiind intrați legal, iar alții fiind solicitanți de azil în România.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean turc. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 7 cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Siria și Irak, cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, respectiv pe jos, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.


IVECO LANSARE BARCELONA


I LOVE DRACULA EP.01

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.