14 camioane electrice vor mișca avioanele de 350 de tone din Germania Recomandat

14 camioane electrice vor mișca avioanele de 350 de tone din Germania

Camioanele pentru tractarea avioanelor pe aeroporturi au fost întotdeauna vehicule cu parametri foarte speciali, care trebuiau să dispună de forţă imensă pentru a putea mişca din loc avioane imense. În acelaşi timp, odată cu evoluţia avioanelor era tot mai mare nevoie ca aceste camioane să aibă o înălţime minimă, adeseori cu cabina deplasată mult în faţa punţii frontale.

În zilele noastre, pe lângă soluţiile deja bine înrădăcinate cu motoare cu combustie, există deja şi camioane electrice, iar aeroportul din Munchen tocmai a comandat 14 asemenea camioane noi cu propulsie pur electrică şi cu baterii.Spre exemplu, atunci când cehii de la Tatra au trebuit să creeze un asemenea camion la sfârşitul anilor 80, ei l-au echipat cu un motor V12 diesel imens, răcit cu aer, care dezvolta 319 CP şi 1.130 Nm. Cu această forţă, el putea tracta 400 tone pe atunci.Foto: Camionul Tatra dezvoltat la sfârşitul anilor 80

Camionul electric despre care vorbim azi poate tracta 352 tone şi e produs de compania germană Goldhofer, fiind numit Phoenix-E. El e compatibil şi cu tractarea avioanelor mari, precum Boeing 787, 777-200, 777-300, Airbus A350 şi toate avioanele mai compacte de atât.Greutatea proprie a camionului electric poate fi cuprinsă între 17 tone şi 19,5 tone, în funcţie de mărimea bateriei alese. Pentru comparaţie, acel camion clasic Tatra cântărea 28 tone, dar avea 8 tone de balast adiţional pentru a avea suficientă forţă de apăsare şi aderenţă.Goldhofer Phoenix-E are un sistem de baterii de 700 volţi şi poate avea trei variaţii de capacitate — 80 kWh, 160 kWh sau 240 kWh. Bateriile pot fi încărcate cu o putere de până la 150 kW şi întrucât muncile pe un aeroport sunt făcute în reprize scurte, autonomia nu contează foarte mult, iar vehiculul nu prea ajunge descărcat complet niciodată. Aici a contat mai mult forţa de tractare şi faptul că aceste camioane pot tracta avioanele până la o viteză de 32 km/h.

Imagini AICI



MAN PRE-IAA AUSTRIA


SCHMITZ PRE-IAA 2024

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.